Problema poate să apară la orice tip de dinte. Pot fi incluşi şi dinţii de lapte şi cei permanenţi. Cel mai des apare însă la dantura permanentă. Cazuri de dinţi incluşi pot apărea  la caninii superiori şi la incisivii centrali superiori şi inferiori, însă cel mai adesea la molarii de minte inferiori, care încep să erupă cel mai adesea între vârsta de 17 şi 24 de ani. Ei pot să nu erupă din mai multe motive, fie pentru că nu mai au suficient spaţiu, din cauza celorlalţi dinţi, fie pentru că se blochează de cel de-al doilea molar, situat în imediata sa apropiere, ori se înclină în jos.

Cauze care pot duce la apariţia dinţilor incluşi:

• tulburări de dezvoltare a maxilarului
• dintele poate să aibă mugurl dentar poziţionat foarte sus
• factori genetici
• malformaţii radiculare şi ale coroanei dentare
• unele boli, precum rahitismul şi insuficienţa tiroidiană, pot fi de vină

Cum îţi dai seama că ai un dinte inclus

Un astfel de dinte inclus poate să fie descoperit întâmplător de către medicul dentist, în urma unor investigaţii, pentru că sunt destule cazuri în care nu dă niciun simptom, aşa că nici măcar nu îţi dai seama că el este acolo. Însă la alte persoane pot apărea simptome neplăcute, mai ales dacă măseaua încearcă să erupă. Gingia devine inflamată, dureroasă, se înroşeşte. Pacientul poate chiar să simtă durere la dinţii din apropiere sau îl poate durea urechea situată pe partea cu măseaua problemă. Un molar inlus poate să provoace o infecţie, numită pericoronarită, care se manifestă prin tumefacţia şi înroşirea gingiei, formarea unei pungi cu puroi, respiraţie urât mirositoare.

În cazul în care este lăsată netratată, această infecție se poate răspândi la gât. Infecţiile severe necesită  spitalizare și intervenții chirurgicale.

Investigaţii recomandate

Medicul stomatolog poate recomanda mai multe investigaţii medicale, care vor oferi informaţii clare despre poziţia dintelui. Astfel, se va face un plan de tratament. O investigaţie foarte utilă este radiografia  retroalveolară. În urma acestei investigaţii, medicul primeşte informaţii despre cât de adânc este dintele situat în interiorul maxilarului, dacă există înclinări sau cât de mineralizat este. Radiografia panoramic este, de asemenea, foarte utilă pentru stabilirea diagnosticului. Ea oferă date despre coroana şi rădăcina dintelui, despre cât este de dezvoltat, cât şi informaţii despre cauzele care au dus la blocarea erupţiei. O astfel de radiografie mai poate depista o tumoare benign redusă ca volum.

Medicul mai poate recomanda o tomografie computerizată tridimensională, care oferă informaţii foarte precise asupra dintelui , dar şi teleoradiografie. Teleradiografia este folosită destul de des în ortodonţie, pentru că îi ajută pe medici să găsească soluţii de corectare a poziţiei dinţilor.

Tratamentul recomandat

Persoanele care suferă de inlcuzie dentară sunt supuse unui tratament de descoperire şi de ancorare a dintelui afectat.

Acest tratament  poate fi ales în cazul în care dintele îngropat este într-o poziție care nu îi permite alinierea ortodontică. Tratamentul se face în mai multe etape.

În primă fază, medicul va monta un aparat dentar fix, care are drept scop alinierea, pentru ca dintele inclus să poată să aibă loc să erupă şi să se alinieze corect.

Descoperirea  dintelui implică o intervenţie minoră, care se poate face sub anestezie locală. Medicul elimină o parte de gingie şi osul care acoperă dintele, pentru a realiza un tunel osos, dând şansa dintelui să erupă.

Unii pacienţi pot avea nevoie şi de ancorare, procedură care poate fi de mai multe feluri. Astfel, ortodontul poate să recurgă la ancorare. Se poate face o cavitate retentivă în coroană, apoi se cimentează un cârlig. Ancorarea mai poate fi făcută şi prin aplicarea unui braket pe suprafaţa dintelui care urmează să erupă. Acest braket este apoi conectat la un aparat dentar care a fost montat în prealabil. După ancorare, medicul ortodont poate să înceapă o procedură de

În urma intervenţiei, pacientul poate să aibă mici dureri, însă la recomandarea medicului poate să ia un analgezic. Timp de o săptămână de la prcocedura chirurgicală este important ca pacientul să nu consume alimente tari, fiind recomandate cele moi. Fumatul nu este recomandat o zi de la intervenţia chirurgicală.