Controlul de rutină la copii şi elemente de bază de stomatologie infantilă
A duce copilul la dentist este un act pe cât de responsabil, pe atât de prevăzător. În acest fel problemele stomatologice pot fi prevenite şi tratate din timp, iar copilul se va obişnui cu procedurile, nelăsând frica de necunoscut să îi ghideze acţiunile. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.
Examenul clinic
În timpul examenului de rutină, medicul stomatolog va cerceta întâi aspectul feței și al gâtului, căutând eventualele semne ce indică patologii, de exemplu umflături, denivelări, edeme. Apoi va inspecta mușcătura, maxilarele, buzele, obrajii, limba și gingiile. Va verifica și dacă este nevoie de sigilări cu peliculă de plastic.
După examinarea ocluziei (mușcăturii), urmează interiorul cavității bucale. În prima fază medicul caută eventualele carii și alte probleme. Dentistul se va interesa de igiena dentară și vă va sfătui cu privire la tehnica corectă de periaj și de folosire a aței dentare.
Razele X și dantura infantilă
Razele X sunt folosite în stomatologie pentru a repera acele probleme ale cavității bucale care nu sunt vizibile cu ochiul liber. Dentistul folosește razele X pentru a urmări creșterea dinților de lapte și a dinților permanenți sau pentru a detecta cariile mai greu de văzut. Folosind razele X, dentistul poate verifica inclusiv gingiile și maxilarele. Nu este totdeauna nevoie de radiografie: medicul stomatolog va decide dacă și câte radiografii sunt necesare.
Curățarea profesională a danturii infantile
Medicul stomatolog sau alt membru al personalului calificat din cabinet va curăța cu o periuță rotativă toată placa bacteriană de pe dinți. După ședința de periaj, dentistul poate îndepărta resturile de placă bacteriană dintre dinți cu ajutorul aței dentare. Dacă este necesar, se va folosi o spumă sau o soluție pe bază de fluor pentru a întări dantura, prevenind astfel apariția cariilor.
Instrucțiuni privind igiena orală la copii
Evident, nu puteți merge zilnic la dentist pentru curățarea dinților, așa că iată câteva sfaturi pentru a menține o dantură puternică și sănătoasă la domiciliu. În primul rând trebuie să folosiți ața dentară pentru a îndepărta orice rest de aliment sau de placă bacteriană dintre dinți. Modul corect de folosire a aței dentare presupune înfășurarea acesteia pe degetele arătătoare împingând apoi ușor firul prin toate spațiile interdentale din cavitatea bucală. Ața trebuie mișcată în sus, în jos, și chiar lateral pentru a scoate resturile alimentare.
După folosirea aței dentare, urmează spălarea dinților. Se pune o cantitate mică de pastă de dinți pe o periuță moale având grijă ca unghiul dintre dinte și periuță să fie de 45 de grade. Pe suprafața dinților periuța trebuie să aibă o mișcare rotativă și sub gingii o mișcare de du-te vino. Nu trebuie uitată partea pe care mestecați. Este important ca și suprafața dinspre interior a danturii să fie corect periată, cu aceeași mișcare rotativă.
Vizitele ulterioare
Este recomandabil să duceți copilul la un examen stomatologic de rutină cel puțin de două ori pe an: dentistul trebuie vizitat cu regularitate. Acesta vă va comunica cât de des trebuie să reveniți la control.
Comentarii recente