Afecțiuni ale gurii – afte, glosodinia
Despre Afte
Inflamațiile gurii și ulcerele pot fi dureroase, dar de obicei nu indică o problemă gravă. De fapt, ulcerele bucale sunt destul de comune, cunoscute și sub numele de afte, iar când le ai, sigur știi asta. Pentru că nervii sunt aproape de suprafață, aceștia se pot inflama ușor, iar în cele mai multe cazuri se vindecă în una sau două săptămâni. Uneori, anumite alimente sau băuturi pot face aceste ulcere bucale mai dureroase.
Există anumite tratamente ce grăbesc vindecarea, iar dacă acestea nu se vindecă după maxim trei săptămâni, ar putea fi o problemă ascunsă mai gravă, pentru care trebuie să vizitezi un medic stomatolog. Programează-te aici.
Sindromului gurii care ”arde” (Glosodinia)
Glosodinia este o afecțiune cronică din categoria bolilor neurologice cu manifestări în sfera oro-maxilo-facială. Cunoscută și sub denumirea de “sindromul gurii care arde”, glosodinia poate influența dramatic calitatea vieții bolnavului, în condițiile în care actualmente opțiunile de tratament rămân limitate.
Glosodinia, stomatodinia ori glosalgia este o suferință caracterizată printr-o puternică senzație de arsură ce afectează fie întreaga cavitate bucală, fie doar părți ale acesteia (limba, obrajii, gingiile, uneori chiar și epiglota) și care poate fi comparată cu durerea resimțită în urma înghițirii unor alimente ori lichide fierbinți.
Cauzele apariției
Sindromul gurii care arde este mai mult un simptom și nu o afecțiune în sine. Acesta poate fi de două tipuri: primar și secundar.
Sindromul gurii care arde de tip primar, denumit și idiopatic, este cauzat de leziunea unor filete nervoase sau de nevralgia de trigemen, nevralgia de glosofaringian sau de afectarea nervului coarda timpanului.
Sindromul gurii care arde de tip secundar are multiple cauze de apariție. Printre cele mai frecvente se regăsesc:
- Alergii;
- diabet zaharat;
- carențe de vitamine și/sau minerale;
- afecțiuni virale (HIV, herpes virus);
- afecțiuni micotice (Candida albicans) sau candidoza orală;
- afecțiuni endocrine;
- afecțiuni ale sferei buco-faringiană și maxilară;
- reacții adverse la: alimente, băuturi, medicamente, reacții la diverși factori precum fumatul (acidul nicotinic), sau reacții la diverse produse destinate igienei dentare;
- administrarea unor medicamete de tipul antihipertensivelor;
- disfuncții ale aparatului dento-maxiliar;
- sindrom Sjorgen;
- boală de reflux esofagian;
- bruxism;
Indiferent de cauză, trebuie precizat faptul că acest simptom apare cu precădere în rândul femeilor, având o frecvență mai mare în cazul femeilor aflate la menopauză, din cauza modificărilor hormonale.
Principalele simptome ale glosodiniei
Senzația de arsură este prezentă de-a lungul întregii zile, aparent fără posibilitatea de ameliorare. Pe lângă senzația de arsură, de unde își trage și denumirea, pacienții pot experimenta simptome precum:
- senzația de gură uscată (xerostomia);
- durere;
- amorțeală (parestezii);
- furnicături la nivelul mucoasei bucale;
- senzația de gust metalic;
- lipsa apetitului;
- insomnii;
- suferința difuză dimineața care se accentuează pe durata zilei;
Diagnosticarea sindromului gurii care arde
Diagnosticarea sindromului gurii care arde este complex și de durată, deoarece cauzele apariției acestuia sunt dintre cele mai diverse. Prima oară pacienții ajung la stomatolog sau la medicul de familie și după un consult de specialitate și o serie de analize, acesta poate fi trimis la medici de specialitate: dermatolog, otorinolaringolog, psihiatru sau psiholog. Astfel se dorește aflarea cauzei care a dus la apariția acestui simptom.
Printre analizele și testele efectuate de pacienții care se confruntă cu acest sindrom se numără: analize hematologice, realizarea de culturi microbiologice, teste pentru alergii, teste pentru depistarea eventualelor boli gastro-esofagiane și completarea unor chestionare psihologice.
Tratarea sindromului gurii care arde
Pentru tratarea sindromului gurii care arde este necesar sa fie aflată mai întâi cauza. După aceea, în funcție de afecțiunea de care suferă pacientul, se aplică un tratament de specialitate însă numai la recomandarea medicului.
În absența unei cauze bine definite a glosodiniei primare, în prezent nu există un tratament standard în vederea vindecării acestei afecțiuni. Experimentele au dezvăluit, însă, ca având efect benefic clonazepamul și acidul alfa-lipoic, însoțit de terapie comportamentală și de administrarea de anxiolitice și anticonvulsivante.
În ceea ce privește glosodinia secundară, tratamentul presupune gestionarea sau înlăturarea completă a factorilor determinanți, în funcție de situație.
Programează-te acum o vizită de urgență la medicul dentist dacă:
– Simți dureri ale dinților;
– Durerea dinților durează deja de o zi sau două;
– Durerea este persistentă și insuportabilă;
– Ai făcut febră, dacă ai dureri ale urechii, ale mandibulei sau când deschizi gura;
– Ai dificultăți în a respira sau a înghiți;
– Ți s-a umflat fața, obrazul sau ganglionii limfatici;
– Ai avut o infecție la dinte înainte;
– Te simți stresat sau abătut din cauza unor probleme stomatologice;
Oferta implanturi: Câte implanturi, atătea discount-uri!
Clinica Ivory Dentfix București îți propune cea mai avantajoasă oferta implanturi, pentru ca tu să te poți bucura de un zâmbet mai complet și mai sănătos la un cost mult mai acceptabil, fără niciun rabat de la calitatea materialelor implantului sau a manoperei medicilor specialiști. Pe lângă noul tău zâmbet, fii pregătit să poți mânca și mesteca din nou cu încredere, pentru o mai bună digestie și alimentație a organismului tău.
Oferta implanturi face referire la toate tipurile de implanturi disponibile în clinica noastră, cu prețuri de la 2.400 RON (implant marca Alpha Bio), iar discount-urile se aplică după cum urmează:
- -10% pentru 1 implant
- -20% pentru 2 implanturi
- -30% pentru 3 implanturi
- -40% pentru 4 implanturi
Cere mai multe detalii despre oferta implanturi, programează-te rapid și tratează-te în siguranță la un specialist de la clinica noastră din București.
Modalități plată și alte oferte
Acceptăm cele mai avantajoase metode de plată pentru ca ție să îți fie cât mai comod. Vezi mai jos toate metodele de plată pentru oferta implanturi și întreabă-ne cu ce alte oferte poți combina pentru un preț mai avantajos.
- plata integrală sau în tranșe direct în clinică, în timpul tratamentului tău pentru implanturi
- rate fără dobândă, prin cardul de cumpărături Star Forte de la Banca Transilvania. Afla aici mai multe.
- rate până la 5 ani (60 rate) prin sistem avantajos de creditare TBI Pay. Cere aici o simulare.
Clinică sigură Covid19
Cum ajungi la noi
- Metrou – Stația Aurel Vlaicu
- STB – Linie 605
- Mașina personală – Parcare subterană
- Uber / Taxi / alte mijloace de transport în comun
20 Comments
Comenteaza
04/02/2023 la 22:41
Mă ustura limba pe laterale a ieste niște pete albe , și mă trezește din somn durerile de limba.
Buzele parcă mă înțeapă mă ustura….
Ce ar putea să fie . Și ce tratament as putea lua…
31/01/2023 la 23:45
In urma cu 2 ani am facut radioterapie in zona gatului ( glanda salivara sublinguala . In urma terapiei a trebuit sa dascot 2 implante dentare care erau compromise. Trebuie sa spun ca pe perioada terapiei am facut mucozita gr 4 , m-am alimentat printr-o stoma gastrica . Dupa ce am scos implantele , am senzatia de arsura mai ales sub limba , la gingii si ma deranjeaza si la obraz pe interior. Am folosit tot felul de geluri , ceaiuri , preparate ,si nu imi gasesc leacul. Ma streseaza , ma supara caci simt limba lucioasa pe parti si gustul este mereu sarat . Va rog ajutati -ma !
12/05/2022 la 14:08
Bună ziua.Ma chinui cu aceste arsuri in cavitatea bucală de aproximativ o lună jumătate.Am crezut inițial că este pe fond de stres datorită nebuniei cu corona virusul eu lucrând în sistemul sanitar.Am incercat o cura cu vitamine și minerale dar nimic.Sunt zile când mă simt ok dar uneori am senzația de arsură și în urechi parcă și la nivelul cervicalei.Acum nu știu în ce serviciu să mă adresez.
23/06/2022 la 13:13
Va recomand consult cu specialittate de patologie orala, din pacate si in cavitatea orala se pot intalni diferite boli, nu doar carii. Specialistul de patologie orala va poate ajuta mai mult.
21/04/2023 la 14:53
Buna ziua! Cu aceasta problema ma chinui si eu de vreo 4 ani! Ca s-a declansat in urma extractiei destul de traumatizanta a unei masea de minte aproape concomitent cu decesul tatalui meu , posibil si asta. Am fost la n- medici ORL, mi-am slefuit lucrarea dentara de n ori, dar degeaba! Nu cred ca e de la lucrare deoarece am acelasi material si pe dreapta si pe stanga iar arsurile se manifesta in zona dreapta a limbii, gingie, papile gustative mari , chiar mai jos in gat. Chiar si mama mea are aceleasi probleme. Ceea ce am observat in tot acest timp e ca aceasta pacoste care nu trece ,cel putin in cazul meu scade in intensitate in doua situatii:
1. dimineata cand ma trezesc timp de vreo doua ore pana ce incep sa ma ambalez cu treburile zilnice
2. daca nu consum alimente foarte iritante cum ar fi foarte acru,iute, sarat,acidulat etc.
Deci conclzia la care am ajuns e urmatoarea: evitarea pe cat posibil a alimentelor iritante, eliminarea pe cat posibil a stresului si odihna. Ca tratament care sa rezolve cu totul problema nu cred ca exista. Daca pentru o perioada scade in intensitate la primul stes mai puternic reapare. Eu cred ca este o problema 70% psihica iar restul tine de alimentatie. Apropo! O mai pacalesc cu inghetata!!!
24/04/2023 la 00:12
Da, este o problema sistemica, nu tine de stomatologie. Ar trebui facute investigatii interne, poate incepand cu functiile ficatului. Exista o specialitate medicala numita patologie orala, de acolo se fac trimiteri la alte specialitati interne daca este cazul.
17/04/2023 la 13:24
Buna ziua o parere si eu as dori daca se poate macar unde sa cautam asa zis . Mama mea are o usturime in jurul buzelor dar prin gura o ustura si ii arde toata ziua noaptea doarme si cand se trezeste durează foarte puțin poate nici o ora si o ia acea gusturile si foc va multumesc .
24/04/2023 la 00:07
Buna ziua, trebuie sa cautati un specialist in patologie orala pentru a solicita o consultatie.
04/03/2023 la 20:13
Sufăr de glosodinie de 5 ani ,s a declanșat de la un ceai foarte fierbinte .A fost îngrozitor ,am fost la toate specialitățile și nu am găsit mare lucru ,decat Boala Hashimoto ,reflux gastroesofagian cu hernie hiatală axiale ,gastrită cronica și limba geografică .Asa cum povestea d na de mai sus mi am schimbat dantura cu una de portela.Au început problemele cu limba geografică ,s a depopulat toată limba,mi am făcut biopsie la limba nu a ieșit nimic .Un doctor chirurg renumit din Cluj Dr Lungu mi a spus ca de la dantura neșlefuită necorespunzator .Bineinteles ca medicii nu au recunoscut nimic ,mi au schimbat și mușcătura ,mi au scurtat dinții de jos și acum mușc pe limba .Nu pot sa mănânc și viața e un calvar .Doctorii stomatologi mi au spus ca e boala psihiatrică .Am urmat tratament psihiatric și mai rău s au întețit durerile ,arsurile și limba .Problema e ca limba geografică e din naștere și pana la vârsta de 59 de ani nu am avut nici o durere ,mâncam orice mai putin condimentat .Mi a trecut o perioada de doi ani și acum iar mi a revenit .Nu știu ce sa ma fac ,este îngrozitor .Chiar ca poți sa inebunesti .daca știți vreun sfat va rog sa
10/03/2023 la 18:48
Buna seara, chiar nu imi dau seama ce va putem sfatui din punct de vedere stomatologic. Problemele dumneavoastra par mai degraba sistemice (adica relativ la organele interne) nu localizate desi simptomele sunt la nivelul gurii. Trebuie sa va evaluati sanatatea rinichilor, a ficatului, a plamanilor, a inimii si a sistemului digestiv (stomac, intestine). Daca aveti probleme acolo cautati sa le rezolvati sau ameliorati. Varsta este un factor important in aparitia acestora.
29/09/2022 la 23:01
Sunt incluse si buzele?Ma ustura foarte tare,cu greu reusesc sa mananc
01/03/2023 la 14:56
Pot fi afectate toate tesuturile moi.
12/09/2022 la 14:58
RUCSANDA MARIA
in urma cu aproximativ 2 luni am simtit o usturime pe limba si mi sau creat multe fisuri vizibile care ma dor si nu pot minca .senzatia este de gust extrem de sarat .am incercat diverse tratamente la indicatiile medicului dar nu au dat rezultate
Va rog sa-mi spuneti ce as putea face
va multumesc
12/09/2022 la 20:18
Buna ziua. La ce medici ati fost? Este posibil ca problema sa nu tina de stomatologie…
24/04/2023 la 12:13
Buna ziua.Pe bunica mea o ustura tare limba,iar pe limba are o secretie alba..nu poate manca,apare si dispare.
Ce putem face,unde sa mergem?
11/06/2022 la 20:43
Va sugerez sa mergeti la un spital pentru analize generale, este posibil sa nu fie o problema de stomatologie.
19/07/2022 la 13:46
Eu am simptomele acestei boli glosidonia mă ustură foarte tare gingiile după ce mi-am pus dantura acum 5 Ani,mam acomodat foarte greu cu această dantura era și din acrila,am crezut ca sunt alergică la material pt ca după un timp mi s-a extins senzatiile sub formă de arsuri pe tot corpul practic aceste arsuri mi se plimba pe tot corpul,am luat antidepresive și anxiolitice pana în prezent dar usturimile miau revenit am schimbat dantura miam pus de porțelan credeam ca e vreo alergie la materialul acrilat dar usturimile continuă.
Credeți ca este glosidenia?
20/07/2022 la 02:51
Din ce povestiti pare plauzibil. Din pacate nu suntem competenti in a va oferi un tratament in aceasta situatie. Ati fost la consultatie la un specialist neurolog?
20/07/2022 la 15:24
Am fost și am zis ca am neuropatie cronică periferică și trebuie să fac un rmn cervical cu substanță de contrast dar cervicală poate afec a gingiile usturimile astea mă omoară miam schimbat dantura și degeaba. Poate să fie vreun nerv afectat?
20/07/2022 la 21:10
Ma indoiesc ca sursa problemei este locala – adica cu sau fara dinti/lucrare protetica conditia dumneavoastra este prezenta. Nu e vorba de un nerv in sine ci cel putin de o parte insemnata a sistemului nervos. Nu cred ca veti gasi rezolvare la stomatologie.