Dorința de a avea un zâmbet frumos și sănătos este una firească pe care o încurajăm din plin. Sigilarea dinților este o metodă prin care putem păstra pentru cât mai mult timp un astfel de zâmbet. Pe măsură ce ne maturizăm, înțelegem din ce în ce mai mult cât de importantă este sănătatea danturii noastre, cât de mult ne poate afecta emoțional, dar și ce mare impact are asupra vieții sociale. De asemenea, este de datoria fiecărui părinte să se asigure că cel mic este îngrijit corect stomatologic. Din păcate, nu toți avem dinți la fel de puternici și rezistenți, iar în unele cazuri, sigilarea dentară la copii, dar și la adulți este o soluție care se impune.

Sigilarea dinților: ce este?

Sigilarea dinților este un procedeu stomatologic prin care se aplică o substanță pe unul sau mai mulți dinți, în scop preventiv. Sigiliul dentar va avea rolul de a proteja zona pe care o acoperă, suprafața dintelui nemaifiind expusă la bacterii care pot duce la apariția tartrului și la dezvoltarea cariilor dentare.

Sigilarea dentară: este necesară?

Sigilarea dentară este o procedură care se impune în unele cazuri. Într-o lume ideală, prin simpla periere a dinților și folosirea aței dentare, ne-am putea bucura la nesfârșit de o dantură sănătoasă, iar cariile ar sta departe de noi. În realitate însă, igiena orală este departe de acest scenariu perfect.

Unii pacienți continuă să se confrunte cu apariția cariilor în ciuda unei igiene orale lăudabile. Care este cauza? Ei bine, unii dinți, în principal molarii care se află în spate, sunt mai dificil de curățat cu peria de dinți sau cu ața dentară, deoarece accesul la aceștia este mai dificil. De asemenea, unii pacienți au șanțuri dentare mai adânci în molari, ceea ce încurajează acumularea de resturi de mâncare ce sunt greu de îndepărtat. Este doar o chestiune de timp până ce va apărea o carie care va avea nevoie de tratament.

Sigiliul dentar: cum funcționează?

Sigiliul dentar oferă un efect similar cu cel al fluorului, ambele având rolul de a proteja suprafața dintelui. Sigiliile dentare protejează în principal șanțurile molarilor din spate. De aceea, este recomandat ca sigiliile dentare să fie aplicate cât mai devreme, deoarece așa se vor putea preveni cu adevărat cariile. Bineînțeles, vi se poate explica pe larg întreg procesul, la una dintre clinicile noastre.

Sigilarea dentară: avantaje și dezavantaje

Avantajele sigilării dentare

  • Se reduce riscul de apariție al cariilor.
  • Procesul de aplicare al sigiliului dentar este nedureros și rapid.
  • Sigiliile dentare rezistă foarte mulți ani.

Dezavantajele sigilării dinților

  • Sigiliul dentar nu poate fi aplicat pe dinții care sunt cariați sau care au plombe.
  • Nu oricine poate beneficia de această procedură.
  • În unele materiale este folosit BPA, un compus chimic sintetic, iar unii pacienți sunt îngrijorați în privința acestuia.

Sigilarea dinților: etape și tipuri

Orice pacient responsabil se intereseze în privința procedurilor dentare la care acceptă să fie supus. Iată ce trebuie să știi și tu:

Sigilare dentară: ce tipuri există și ce culoare are

Există două tipuri principale de sigiliu dentar. Medicul stomatolog va decide care este cel mai potrivit în funcție de nevoile și particularitățile fiecărui dinte în parte.

  • Autopolimerizabile – materialele se întăresc singure
  • Fotopolimerizabile – materialele au nevoie să fie expuse la o lumină specială pentru a se întări.

Sigiliul dentar are o culoare ușor mai deschisă decât culoarea naturală a dintelui. Astfel se poate observa ușor prezența sau lipsa acestuia.

Materiale de sigilare dentară

Materialul folosit pentru sigilarea dentară este unul lichid, fluid, care pătrunde ușor în șanțurile și fosetele dentare.

În cazul sigilării cu materiale autopolimerizabile vorbim despre un material din două părți. Practic, la preaplicare se amestecă un monomer de diluție cu amină organică, un material accelerator. Acesta se va întări singur în scurt timp.

În cazul sigilării cu materiale fotopolimerizabile, vorbim despre o singură componentă. Aceasta este disponibilă în seringi din plastic. Odată ce substanța care este în cele mai multe cazuri un amestec de rășină cu materiale de umplere, este aplicată pe dinte, aceasta se va putea întări folosind o lumină specială.

Etapele sigilării dentare

Niciun pacient nu trebuie să fie anxios în ceea ce privește această procedură. Iată ce se va întâmpla:

  • Dintele care urmează să fie sigilat este curățat foarte bine, îndepărtându-se orice resturi de mâncare sau placă bacteriană.
  • Fiecare dinte este uscat, iar un material absorbant este aplicat în jurul dintelui pentru a-l ține uscat. Pentru a izola zona, medicul va folosi o digă de cauciuc, iar pentru ca producția de salivă să nu fie deranjantă, se va folosi și de un aspirator de salivă.
  • Se aplică o soluție acidă pe suprafața masticantă a dintelui pentru ca sigiliul să adere foarte bine pe suprafața dintelui. Aceasta va acționa între 15 și 30 de secunde.
  • Dintele este din nou curățat și uscat.
  • Sigiliul este aplicat pe dinte.
  • O lumină specială se folosește pentru ca acesta să se întărească. Aceasta va acționa pentru aproximativ 10-20 de secunde.
  • După întărire, pacientul poate mânca și bea apă.

Sigiliul dentar: cui i se poate aplica?

Cine este candidatul ideal pentru aplicarea sigiliului dentar? Practic, orice persoană care are molarii sau premolarii sănătoși și neafectați de carii, ori neplombați.

Sigilarea dinților la copii

Copiilor li se poate aplica sigiliu dentar pe molari sau premolari, abia după vârsta de 6 ani, adică după apariția molarului de 6 ani. La minori această procedură este eficientă atunci când este executată în intervalul 6-15 ani, deoarece dinții sunt încă, probabil, neafectați de carii.

Când trebuie părinții să opteze pentru sigilarea dinților la copii?

În primul rând, fiecare părinte ar trebui să se prezinte de cel puțin două ori pe an, la un interval de 6 luni, pentru un consult al danturii copilului. Astfel, se pot preveni majoritatea problemelor dentare cu care cel mic se poate confrunta.

Sigilarea dinților se poate face atât pe dinții de lapte cât și pe cei definitivi. Recomandarea medicului este ca această procedură se se aplice cât mai rapid după ce molarii și premolarii de lapte au erupt, astfel asigurându-se o sănătate mai bună a acestora.

Sigilarea dinților la copii: este sigură?

Absolut! Este normal ca părinții să fie îngrijorați în privința oricărui tratament medical urmează să primească un copil, și părinții sunt încurajați să pună întrebări și să nu creadă toate informațiile pe care le găsesc pe internet din surse nesigure.

Unii părinți s-au întrebat dacă există riscul ca după sigilare să se formeze carii dedesubt. Ei bine, acest scenariu este posibil doar în cazul în care procedeul nu s-a făcut corect. Adică, nu s-a aplicat pe un dinte perfect sănătos, sau dintele nu a fost tratat corect preaplicare. Tocmai de aceea, medicii profesioniști din cadrul clinicilor noastre insistă atât de mult pe pregătirea dintelui înainte de aplicarea substanței de sigilare. Mai mult, după sigilare, pacientul trebuie să se prezinte la control odată la 6 luni, astfel monitorizăm constant că nu există probleme.

În privința materialelor folosite, părinții trebuie să știe că acestea nu sunt toxice sau periculoase pentru copil. Acestea sunt total biocompatibile și nu pot face niciun rău corpului uman. Ba din contră, unele sigilii dentare eliberează fluor și după aplicare, o substanță care protejează în continuare dintele. În plus, deoarece bacteriile nu pot sedimenta pe sigiliu, se exclude posibilitatea apariției infecțiilor dentare.

Doare aplicarea sigiliului dentar?

Nu! Procedura este complet nedureroasă și nu se impune folosirea substanțelor de anesteziere. Asta deoarece nu este un proces invaziv, deci nu are cum să afecteze în vreun fel receptorii senzitivi pentru durere.

Sigilarea dinților la adulți

Este posibilă sigilarea dinților la adulți? Da, dar numai cu condiția ca dintele să fie perfect. Adică să nu existe urme de carii, iar acesta să nu fi suferit tratament anticarii anterior.

Cum îmi dau seama că am nevoie de sigilarea dinților?

Nu toți oamenii au aceeași structură a maxilarului sau a dinților. Unii ar putea să nu aibă niciodată probleme cu cariile doar pentru că au o igienă orală bună, în timp ce alții s-ar putea confrunta cu apariția acestora, în ciuda obiceiurilor de bună de igienă.

Cum îți dai seama că ai nevoie de sigilarea dinților sau că un copil are nevoie de așa ceva? Este recomandat să consulți un medic stomatolog pentru a afla răspuns la această întrebare. Acesta va studia dinții care sunt predispuși la periere, va observa cât de bine reușești să îi cureți și va recomanda sau nu apoi sigilarea dinților.

Sigilarea dentară: efecte, eficiență și durabilitate

Cât de eficientă este sigilarea dentară?

Mulți pacienți se întreabă cât de eficientă este această măsură de prevenție? Studiile arată că cei care au sigilii dentare nu se confruntă cu apariția cariilor, la fel de mult ca cei care nu au beneficiat de un astfel de tratament. Practic, incidența apariției cariilor este redusă cu 80%. Pacienții trebuie să știe că pentru a evita apariția cariilor, se impune o igienă orală bună în continuare.

Cât rezistă sigiliul dentar?

Părinții se întreabă adesea cât ține un sigiliu dentar. Răspunsul depinde în mare parte de pacient. Obieciurile alimentare diferite, obiceiurile de igienă oarlă, sunt aspecte care pot influența longevitatea unei sigilări dentare.

În general, durata unui sigiliu dentare este de 10 ani. Totuși, există multe cazuri în care, pacienți care au întreținut bine sigilul, s-au putut bucura de protecția lui chiar și 20 de ani.

Materialul folosit influențează de asemenea rezistența dinților sigilați. Pentru a se asigura că totul este în regulă, părinții sau pacientul care are dinți sigilați, trebuie să verifice periodic prezența sigiliului. Acesta se observă ușor deoarece are o culoare mai deschisă. Dacă acesta nu se observă, se impune vizita la medic, pentru o eventuală reaplicare.

De asemenea, vizita de două ori pe an la medic este esențială pentru ca dintele sigilar să reziste cât mai mult.

Sigilarea dinților: ce se întâmplă după aplicare?

După aplicarea sigiliului nu este necesară o perioadă de recuperare, deoarece zona dintelui sau pacientul nu a fost traumatizat în niciun fel. Acesta va putea să mănânce sau să bea apă, imediat după ce sigiliul dentar s-a întărit.

Mare atenție însă! Sigilarea dinților nu exclude necesitatea unei ingrijiri dentare stricte. Asta înseamnă folosirea pastei de dinți și perierea dinților de două ori pe zi și folosirea aței dentare. În lipsa acestor obiceiuri de igienă orală, pot apărea carii chiar dacă dintele este sigilat.

Există riscuri sau efecte adverse ale sigilării dinților?

Dacă este realizată corect, sigilarea dinților nu prezintă absolut niciun fel de riscuri sau de efecte secundare. Deoarece substanța nu este periculoasă, nu produce reacții alergice și nici nu poate dăuna dintelui. Pacienții se pot aștepta doar la efecte pozitive, acelea de protecție a sănătății dintelui.

Sigilarea dinților: cât costă?

Costul acestei proceduri este unul din obstacolele pe care părinții sau pacienții și le imaginează cel mai adesea. Deși este o procedură extrem de eficientă, aceasta nu este foarte costisitoare. De fapt, la orice clinică ați alege să apelați, prețul sigilării dinților va fi accesibil pentru orice pacient.

Medicii le recomandă pacienților să aleagă cel mai bun material pentru sigilarea dinților, chiar dacă acesta este mai scump. Un material mai bun va proteja pe o durată mai lungă de timp dintele. Investiția este oricum una pe care niciun părinte sau pacient nu o va regreta.

Concluzii

Sigilarea dentară este un procedeu stomatologic neinvaziv care are rolul de a preveni apariția cariilor. Acest procedeu se poate efectua atât pe pacienții copii cât și la adulți, dar este cu precădere recomandat copiilor deoarece astfel se previne și se reduce riscul de probleme dentare.

Principalele clase de dinți vizate sunt molarii și premolarii. Sigilarea dinților nu este o procedură dureroasă, deci părinții și pacienții nu trebuie să aibă nicio teamă în acest sens. Materialele folosite sunt complet sigure și nepericuloase pentru pacienți, indiferent de vârsta acestora. Costurile sunt accesibile pentru orice părinte, indiferent de clasa de venit, așa că îi îndemnăm pe acești să meargă la consult cu copiii, fără a avea vreo teamă în acest sens.

Le recomandăm pacienților să nu sară peste consultul bianual recomandat pentru o bună sănătate orală și să ne contacteze pentru o programare.

Sursa foto: shutterstock.com