BLOG
Postură corporală defectuoasă. Ocluzie defectuoasă
Teorii
Variațiile posturilor corporale și a ocluziilor dentare sunt virtual infinite. Majoritatea populației are anumite imperfecțiuni în ceea ce privește postura corporală, în timp ce un număr mare de pacienți de la cabinetul stomatologic acuză forme de malocluzie, cu sau fără dureri la nivelul încheieturii temporomandibulare. Există vreo legătură între cele două tipuri de probleme? Cu toate că nu a fost încă dovedită științific, prin dovezi clare care să susțină teoria existenței unei cauze comune asocierea celor două anormalități, prezența deviațiilor ocluzo-posturale la pacienții cabinetelor stomatologice sugerează interconectarea celor două, precum și posibilitatea ca una să fie caza celeilalte, în măsura în care corpul are tendința de a compensa diferența pentru a atinge un anumit nivel de echilibru. Incongruența arcadelor, poziția statică defectuoasă și masticația incorectă care apar ca rezultat direct al posturii defectuoase a capului nu sunt însă cele mai comune ocurențe de malocluzie întâlnite. Legătura dintre postura corporală defectuoasă și ocluzia defectuoasă are o natură mult mai subtilă și mai complicată.
Aspecte noi ale ergonomiei dentare
Ergonomia a devenit în ultima vreme o știință independentă, extrem de populară: vorbim cu încredere despre ergonomia corpului (referindu-ne la un set de reguli și principii menite să optimizeze postura și conduita corporală) și despre ergonomia echipamentelor sportive, a mobilierului de birou, a tastaturii, a scaunului, a mașinii, și a diverselor obiecte mai mult sau mai puțin neașteptate (stilouri, lanterne, căni ergonomice care susțin că limitează suprasolicitarea musculară și se ajustează în mod natural la forma și nevoile corpului). Când auzim de ergonomie dentară ne gândim în primul rând la designul modern al cabinetului dentar și la scaunul confortabil și, uneori, la instrumentarul dentar și desemnarea eficientă a spațiului din cabinet concepute cu grijă pentru a minimiza ocurența tulburărilor la nivelul musculaturii și scheletului datorate mișcărilor repetitive, stresului și posturii, în rândul stomatologilor.
Acum: poate ergonomia să îmbunătățească condiția pacientului cu probleme ocluzale? Teoretic, cel puțin până la un punct, da! Firește că mușcătura dumneavoastră nu se va optimiza dacă vă procurați o tastatură împărțită și ajustabilă, însă puteți scădea riscurile de a dezvolta în timp tulburări ocluzale cu puțină atenție la postura corporală generală și la comportament. Ergonomia dentară nu se mai referă doar la echipamentele dentare ușor de folosit care îl feresc pe medicul stomatolog de durerile de spate: acum se referă și la încurajarea pacientului în vederea menținerii sănătății și echilibrului corporal.
2 Comments
Comenteaza
01/09/2022 la 13:24
“Cu toate că nu a fost încă dovedită științific, prin dovezi clare care să susțină teoria existenței unei cauze comune asocierea celor două anormalităț…”
A fost deja dovedita STIINTIFIC teoria potrivit careia sindromul de deficienta posturala influenteaza DIRECT ocluzia (in primul rand prin alterarile biomecanice de la nivelul ATM,… retractiile mio-fasciale, tulburari in controlul neuromuscular, reactia la durere… etc.).
Studiile care demonstreaza lagatura directa intre malocluzie si alterarea altor receptori (ocular, vestibular, musculo-tendinosi – in special podalic), sunt destul de vechi (chiar foarte vechi). In ultimii ani disciplina medicala numita posturologie a dezvoltat multe tehnici diagnostice si de reprogramare posturala globala (demostrate, publicate…).
Cand se corecteaza un deficit de ocluzie iar acesta este secundar – doar consecinta unui alt dezechilibru (cranio-cervico-mandibular, sau la mare distanta de aparatul dento-ocluzal), exista o mare probabilitate ca acest fals echilibru (dento-ocluzal) sa produca in scurt timp daune mult mai mari atat asupra olcuziei cat si la nivel postural, deoarece nu s-a tinut cont de adevarata problema care a indus malocluzia.
Consider ca inainte de a lua o decizie terapeutica, specialistul in Ortodontie are nevoie de o confirmare clara a tipului de malocluzie: primara sau secundara? Aceasta decizie poate fi luata doar dupa o examinare atenta a pacientului de catre intreaga echipa medicala multidisciplinara (mai rar in tara noastra): ortodont, oftalmolog, fizioterapeut specializat in posturologie clinica, ortoped, psiholog.
Sorin Pop
02/09/2022 la 13:45
Vă mulțumim pentru comentariul competent.