Ocluzologia se referă la contactul dintre maxilarul superior și inferior, importanta ei fiind majoră în stomatologie. Dacă dinții nu sunt distribuiți cum trebuie, iar suprafețele lor ocluzale nu se apropie una de cealaltă în mod corect, atunci apar probleme de ocluzie ( contacte incorecte între dinți).

Ocluzia dentară corectă se obține atunci când toți dinții se ating între ei atât în momentul în care muști cât și în repaus. O persoană cu o bună ocluzie dentară nu are probleme de masticație și de vorbire, iar contactul între dinții de pe maxilar și mandibulă se realizează fără probleme, iar dinții se aliniază corect.

Ocluzia normală corespunde poziției în care cuspizii dinților ( adică proeminențele de formă piramidală care au patru versanți) împiedică o mai mare închidere a dinților. De asemenea, nu există contacte ocluzale la nivelul părților moi.

În această poziție ideală, dinții inferiori sunt acoperiți cam cu un sfert de către cei din partea de sus. Molarilor și premolari, la rândul lor, se suprapun.

Ocluzia dentară depinde de mai mulți factori:

• nervi
• postură
• structura dinților
• mușchi
• articulația temporo-mandibulară

Analiza ocluziei dentare

Ocluzia poate fi analizată din mai multe puncte de vedere, și anume atunci când mandibula este închisă și staționară ( ocluzie statică), cât și atunci când mandibula se deplasează în raport cu maxilarul, ca ocluzie dinamică.

Analiza ocluziei trebuie făcută de fiecare dată înainte, în timpul și după o procedură stomatologică care schimbă suprafețele ocluzale ale dinților.

În urma analizei ocluziei, medicul dentist poate stabili dacă există o malocluzie, adică o mușcătură incorectă. Malocluziile sunt de mai multe tipuri, unele dintre ele neavând nevoie de tratamente stomatologice. Însă există malocluzii care pot duce la apariția unor probleme, precum afecțiuni ale articulației temporo-mandibulare  sau unele boli parodontale, de aceea trebuie sa fie tratate.

Ce este ocluzia dentară statică

Ocluzia statică este contactul pe care dinții unei persoane îl face în intercuspidare maximă, adică atunci când gura este închisă, este ușor de măsurat de către medicul stomatolog. În cele din urmă, trebuie amintit că este ocluzia la care pacientul este obișnuit și anume mușcătura obișnuită.

În momentul în care medicul stomatolog face un examen static al ocluziei, el urmărește contactele dentare în repaus. Unul dintre cele mai importante rapoarte în această măsurătoare este cel al contactului vertical, care urmărește distanțele dintre mandibulă și maxilar în ocluzie centrală. În cadrul acestei măsurători se stabilește raportul sagital, dintre primul premolar și caninul inferior, cu un rol esențial în ocluzologia dentară. Studiul raporturilor în sagital pornește de la raportul sagital al molarilor de 6 ani. A fost stabilit de Edward Angle , un dentist american născut în anul 1855.  El consideră că  vârful cuspidului M-V al molarului de 6 ani superior trebuie să articuleze în dreptul șanțului mezio-vestibular al molarului de 6 ani inferior.

Se fac, de asemenea, măsurători și în ceea ce privește distanța dintre maxilar și mandibulă în momentul în care mușchii sunt relaxați și nu există contact între dinți.

Ce este ocluzia dinamică

Ocluzia dinamică se referă la contactele ocluzale care se fac atunci când maxilarul se mișcă în raport cu mandibula. Mandibula este antrenată în mișcare de către mușchii masticației și căile de-a lungul cărora  se deplasează, cât şi de alte două sisteme de ghidare.

Sistemul de ghidare posterioară a mandibulei este asigurat de către articulațiile temporo-mandibulare.

Când aceste reguli nu sunt îndeplinite, atunci înseamnă că persoana respectivă suferă de malocluzie, adică o mușcătură greșită.  Pentru a identifica problemele de malocluzie, medicul examinează nu numai dantura, ci și țesuturile moi.

Factori de risc de malocluzie

Extracții necompensate

Pierderea unui dinte extras sau nu de către medicul stomatolog, neînlocuit, poate să aibă mai multe efecte negative asupra danturii. Absența lui va provoca un dezechilibru real al forțelor masticatorii  și va perturba treptat ocluzia. Astfel, dintele cu care cel pierdut trebuia să facă contact își va pierde contactul ocluzal și se va destabiliza. Apare egresia dentară, ceea ce înseamnă că dintele rămas fără „omolog“ va migra.

De aceea medicii stomatologi insistă ca măselele de minte să fie lăsate pereche, pentru că dacă există o singură măsea de minte, fie pe mandibulă, fie pe maxilar, atunci apare migrația dentară, ducând și la apariția malocluziilor dentare.

Bruxism

Cunoscut sub numele de bruxism, scrâșnitul din dinți, în afara perioadelor de masticație sau de înghițire, este un factor de risc pentru malocluzie. O astfel de afecțiune poate să afecteze atât copii, cât și adulții. Dar aceasta este noaptea care ridică cele mai multe probleme din cauza lipsei controlului crește riscul de șocuri violente și frecare dentare majore. Uzura prematură a dinților va perturba treptat ocluzia.

Ce probleme poate să cauzeze ocluzia dentară incorectă

• probleme ale articulațiilor temporo-mandibulare
• probleme de vorbire
• dureri de cap, dureri de dinți
• dureri la nivelul mușchilor gâtului
• abraziune şi sensibilitate dentară
• zgomote provenite din zona articulației temporo-mandibulare
• durere musculară
• pierdere a dinților

Malocluzia dentară a fost descrisă în numeroase moduri, mai ales că o gamă largă de trăsături ocluzale poate constitui o malocluzie. Primul medic care a vorbit despre malocluzia dentară a fost americanul Edward Angle, considerat pionierul ortodonției. El a stabilit că ocluzia dentară normală este atunci când vârful cusipidului mezio-vestibular al primului molar superior se situează în dreptul primului șanț vestibular al primului molar inferior.

Potrivit acestuia, o modificare a poziției dinților pe maxilar și mandibulă poate fi considerată o malocluzie dentară.

Cauze ale malocluziei dentare

Factorul ereditar cântărește destul de mult în ceea ce privește apariția malocluziei, însă mai pot fi de vină și obiceiurile din copilărie ( suptul degetului, folosirea în exces a suzetei), dinții incluși, dinții lipsă, înghesuiri dentare, traumatismele și tumorile.

1. absența totală a mugurilor dentari: anodonție
2. absența parțială a mugurilor dentari
3. prezența unui număr mai mare de dinți
4. erupție dentară întârziată
5. traumatisme dentare
6. factori genetici
7. disfuncții musculare prezente la nivelul mandibulei
8. presiune intrauterină mare

Tipuri de malocluzie

Potrivit estimărilor, 25% din populația Globului are o malocluzie dentară acceptabilă, ceea ce înseamnă că poate fi clasificată drept optimă sau normală, dar nu perfectă, pentru că aceasta nu există decât în teorie. Restul procentului, adică aproximativ 75% din populație este afectată de o formă de malocluzie dentară.

Există malocluzii acceptabile, cu care se poate trăi, fără să fie afectate funcții precum masticația ori respirația, fără ca persoana în cauză să își dea seama că are o problemă. În acest caz, există o relație funcțională între dinții de pe maxilar și cei situați pe mandibulă.  Potrivit medicului ortodont Edward Angle, există trei clase ale malocluziei dentare.

Clasa I

Este cel mai întâlnit tip de malocluzie, care apare la aproximativ 50%- 55% din populația cu vârsta între 6 și 17 ani. Malocluzia de acest tip este cauzată de înghesuiri ( aproximativ 85% dintre tinerii cu vârsta între 12 și 17 ani suferă de această problemă) dinți aliniați incorect, asimetrii dentare, dar apare și atunci când dinții de pe cele două arcade au o poziție nefirească în plan vertical. De asemenea, poate să lipsească contactul dintre dinți.

Clasa II

Malocluzia de tip II apare la aproximativ 25% din populația cu vârsta între 6 și 17 ani. Poate fi de tip overjet, atunci când dinții din față, de sus, sunt orientați înainte. Se creează un spațiu mare între dinții de sus și cei de jos la ocluzie complet efectuată. Malocluzia de tip II mai poate fi overbite, cunoscută drept mușcătură inversă cauzată de orientarea dinților de sus către interior. Uzura prematură a dinților este o consecință a acestui tip de malocluzie dentară.

În acest caz, lăsate netratate, anomaliile se pot agrava pe măsură ce trec anii. Poate duce chiar la pierderea țesuturilor din jurul dinților afectați, iar apoi la pierderea dinților.

Clasa III

Apare atunci când poziția dinților posteriori nu corespunde de la o arcadă la alta, iar incisivii situați pe cele două arcade se întâlnesc, nu se acoperă parțial, așa cum este normal. În acest caz, malocluzia duce la o masticație dificilă, cât și la apariția dinților tociți.

Efecte ale malocluziei dentare asupra unei persoane

• de ordin estetic: dinții nu au o aliniere corectă, pot fi situați unul peste celălalt, supraaglomerați sau pot fi dinți lipsă; persoana afectată se poate simți stânjenită, îi scade încrederea de sine
• poate să fie afectată masticația, cel în cauză nu va putea să mestece bine alimentele cu dinții afectați; din această cauză pot apărea și probleme gastrice
• poate să fie afectată pronunția
• pot apărea probleme cu articulațiile temporo-mandibulare
• dinții care nu sunt bine aliniați se pot uza prematur
• pot apărea probleme cu igiena orală, pentru că dinții supraaglomerați pot fi greu de curățat, ceea ce înseamnă că bacteriile vor fi mai greu de eliminat, ducând la apariția plăcii bacteriene
• pot apărea dificultăți de respirație
• la unele persoane pot apărea simptome diverse, precum migrenele, durerile de cap, țiuitul în urechi

Ce tratament este recomandat

Pentru corectarea problemelor, medicul ortodont are la îndemână mai multe metode de tratament. Însă o va alege pe cea potrivită în funcție de fiecare pacient în parte, după ce va efectua mai multe feluri de radiografii.

Poziția mandibulei,  rol important pentru restaurarea ocluzală

Esențială pentru orice fel de restaurare ocluzală este poziția mandibulei. Cei mai mulți dintre pacienți au parte de tratamente efectuate cu mandibula aflată în poziție obișnuită, care este poziția corectă pentru majoritatea pacienților. Pentru cei care însă au probleme mai mari și este nevoie de restaurări complexe sau pentru pacienții care suferă de tulburări ale articulației temporo-mandibulare ( este articulația sinovială care face legătura dintre mandibulă și craniu) o nouă poziționare fiziologică a mandibulei este esențială. În cele mai multe cazuri, ocluzia centrică este noua poziție pentru tratament.

Pentru a restaura ocluzia dentară, medicul trebuie să identifice corect punctele de contact. Medicul verifică ocluzia cu ajutorul hârtiei de articulație. Zonele cu forță mai mare pot fi identificate ușor, pentru că apar mai întunecate, cu un contrast mai mare. Aceste marcaje indică contactele inițiale. Zonele cu marcaje mai puțin intense indică contacte cu forțe ocluzale mai mici sau zone în care nu este nici un contact. Pentru restaurarea ocluzală, numai aceste zone ar trebui să fie ajustate.

Corecțiile ocluzale pot fi aditive sau substractive. Dacă modificarea relației ocluzale are loc la pacienții care au suferit de bruxism  pentru o perioadă lungă de timp, atunci acest lucru poate fi destul de dificil de realizat de către medicul stomatolog, deoarece în cazul acestor persoane s-a pierdut o parte importantă a smalțului dentar. Corecția se realizează prin adăugarea de material compozit (ocluzie aditivă).

În prezent, pentru analiza mișcării complexe a mandibulei, este disponibilă o gamă largă de dispozitive electronice sunt disponibile, astfel încât verificarea  relației ocluzale dintre maxilar și mandibulă să fie foarte bine efectuată.

Tratamentul malocluziilor incluse în clasa 1

În cazul acestui tip de anomalie, se recomandă începerea unui tratament numai după ce apare dentiția permanentă.

În perioada dinților de lapte, pacienții trebuie să fie monitorizați de către medicul stomatolog și se recomandă îndepărtarea obiceiurilor care pot agrava problema ( suptul degetului, suzeta, respirație pe gură). În momentul în care se formează dentiția permanentă, tratamentele recomandate pot fi purtarea e aparate dentare fixe și mobile, extracție dentară a premolarilor, cât și purtarea unor aparate de tip headgear, care pun presiune pentru a stimula creșterea maxilarului.

Tratamentul malocluziilor de clasa a 2-a

În ceea ce privește clasa a 2-a de malocluzie, pacienții pot avea incisivii din față înclinați spre cerul palatin, grupul frontal poate să fie palatinizat, poate să existe dezvoltare insuficientă în plan transversal, arcada  maxilară să mai în spate, pe baza maxilarului. Sunt și situații frecvente de retrognatism mandibular.  Medicii fac măsurători ale unghiului plan bazal mandibular și în plan palatin. Poate să existe asimetrie facială parțială sau totală.

Opțiunile de tratament sunt extracțiile dentare ( în special a unor premolari și molari), aparatele fixe și mobile, dar și tratament chirurgical. Persoanele aflate în perioada de creștere pot să urmeze un tratament cu aparate care să stimuleze creșterea maxilarului ( disjunctor maxilar).

După îndepărtarea disjunctorului, cei mai mulți dintre pacienți vor avea nevoie de un aparat dentar fix. Chirurgia de intervenție la nivelul mandibulei poate fi și aceasta recomandată la pacienții care au probleme cu conformația scheletată. Aparate dentare pentru expansiunea palatală pot fi, de asemenea, recomandate.

Tratamentul malocluziilor de clasa a 3- a

Malocluziile incluse în clasa a 3- a pot fi moderate sau severe, existând un dezechilibru facial vizibil. În malocluziile de clasa a 3 a tratamentul trebuie să înceapă imediat ce a fost descoperită problema. Acesta este stabilit în funcție de mai mulți factori, și anume vârsta persoanei în cauză, mărimea unghiului goniac, de gradul de retrognație maxilară, de cât de afectat este profilul scheletal.

Masca Delaire (alcătuită dintr-un cadru metalic și un suport pentru frunte și unul pentru bărbie) este recomandată în cazul pacienților care au dinții și maxilarul inferior peste dinții și maxilarul superior.

Dacă anomalia este descoperită de la o vârstă fragedă ( între 3 și 6 ani), purtarea aparatului dentar mobil face  parte din tratament. Aparatele dentare fixe se pot monta după ce molarii 1 și 2 au erupt. De exemplu, la persoanele la care medicul ortodont identifică retruzie maxilară, se vor folosi aparate dentare care să ducă la înclinarea vestibulară a dinților frontali superiori.

Prin tratamentele ortodontice se urmărește stoparea creșterii mandibulei, cât și stimularea dezvoltării maxilarului superior.

Extracțiile dentare pot fi și ele incluse în schema de tratament. Există și opțiunea chirurgicală, intervențiile chirurgicale de osteotomie mandibulară se folosesc pentru corectarea problemelor maxilarului ( prognația mandibulară).

Ce se întâmplă dacă nu se corectează malocluzia?

Această întrebare este una dintre cele mai frecvente la care sunt expuși medici stomatologi și cei ortodonți, în timpul unei consultații stomatologice. Oamenii sunt îngrijorați cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla, pe termen lung, în cazul în care aceste probleme rămân nerezolvate.

Deseori, pacienții nu își dau seama ce înseamnă această malocluzie, până în momentul în care nu primesc informații de la medic. De aceea, ei trebuie să primească și să ceară absolut toate informațiile necesare cu privire la opțiunile de tratament.

Uneori, oamenii speră că malocluziile, simple sau complexe, se rezolvă cu timpul sau pe măsură ce un copil crește. Însă studiile arată că toate tipurile de malocluzie (clasa I, II, III, probleme transversale, lipsa de spațiu, etc.) nu se vor îmbunătăți de la sine. De fapt, cele mai multe dintre aceste probleme se vor agrava în timp, fără intervenție ortodontică.

Malocluziile dentare trebuie să fie corectate, pentru că astfel se vor corecta nu numai problemele de ordin estetic, ci și celelalte. De exemplu, igiena bucală va fi mult mai ușor de întreținut, dacă nu mai există dinți aglomerați și înghesuiți, care sunt bine aliniați.

Se vor elimina dificultățile de masticație și problemele digestive. Se formează, de asemenea, un “teren” de lucru mai bun pentru persoanele care pot avea nevoie de o coroană dentară sau de un implant dentar.

Prevalența malocluziei

Știai că anumite populații sunt predispuse la anumite clase de malocluzie dentară? Astfel, malocluziile de tip II sunt mai frecvente la populațiile din nordul Europei, în timp ce malocluziile de tip III sunt des întâlnite la populațiile din China și din Japonia.