Informare radiații2018-09-09T17:46:00+00:00

Informații despre radiațiile ionizante

cât trebuie să ne temem de radiografii

Toate elementele din mediul înconjurător – alimentele, apa, aerul, solul, etc. – sunt alcătuite din microparticule numite “atomi”. O parte din atomii existenți în natură sunt instabili și eliberează energie și materie sub formă de unde sau particule (tip alfa și beta). Aceste emisii de unde sau particule sunt cunoscute ca “radiații”.

Oamenii sunt expuși radiațiilor în permanență, fie că acestea provin de la surse naturale (radiațiile atmosferice sau terestre) sau de la surse artificiale (televizorul, monitorul computerului sau telefoanele mobile). Efectele lor asupra organismului uman sunt prea mici pentru a fi considerate periculoase.

Cantitatea de radiații absorbită de o persoană se măsoară în Sievert (Sv). Sievertul reprezintă doza de iradiere bazată pe o evaluare cantitativă a efectelor biologice ale radiației.

Radiațiile medicale

Începând cu anii 1950, radiațiile au fost folosite din ce în ce mai mult în diagnosticări și tratamente medicale. Astfel, cu ajutorul tehnicii medicale nucleare, se afirmă sau se confirmă anual milioane de diagnostice: se localizează și se descriu tumori, fracturi, afecțiuni dentare etc.

Modul de generare a radiațiilor

Dacă la început se foloseau substanțe radioactive care erau ținute în incinte (tuburi) speciale care se  descopereau la un capăt pentru un scurt interval de timp pentru a lăsa radiațiile să circule prin pacient, toate aparatele moderne se bazează acum pe lămpi electrice generatoare de radiații. Asta înseamnă că nu mai există materiale periculoase în aparate și că atâta timp cât nu circulă curent prin lampa generatoare nu există nici un fel de radiații emise în mediu. Deci nu mai este necesar să fugiți repede din camera de radiologie pentru a minimiza expunerea.

Doze de radiații încasate

Orice investigație radiologică implică expunerea pacientului la radiații ionizante (raze X). Aparatura radiologică digitală de ultimă generație de care dispune clinica noastră face ca nivelul radiațiilor necesare pentru obținerea unei imagini radiologice foarte bune din punct de vedere calitativ să fie redus la minim.

Pentru o evaluare clară a nivelului de radiații la care ești fi expus în diverse situații îți prezentăm în continuare o listă comparativă cu dozele de radiații încasate…

Sursă de radiațiiDoze medii
Radiografie retroalveolară2-4 µSv
Doza medie de radiație naturală zilnică4-7 µSv
Zbor avion București – Londra23 µSv
Locuit într-o clădire din cărămidă, piatră sau beton timp de un an70 µSv
Fumat 1,5 pachete țigari pe zi / doză anuală98 µSv
Tomografie computerizată (tomografie volumetrică)1.200–3.300 µSv
Doză anuală de la care apare riscul dezvoltării cancerului100.000 µSv
Doză anuală la care o persoana poate avea simptome de greață și vomă2.000.000 µSv
Doză anuală considerată fatală10.000.000 µSv

Lasă un răspuns

Clinica IVORY - Dentfix menționează faptul că orice indicație oferită prin intermediul comentariilor pe acest site nu trebuie considerată opinie medicală autorizată. Pentru a primi o opinie medicală autorizată este obligatoriu să vă prezentați personal la medicul dumneavoastră care vă poate consulta clinic conform procedurilor reglementate legal. Puteți urma sugestiile din secțiunea următoare numai pe propria răspundere.

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonare  
Notifică-mă pentru
Orar special (închis sau program redus)
Ajunul Craciunului
24/12/2018
Crăciun:
25/12/2018 - 26/12/2018
Anul nou:
31/12/2018 - 02/01/2019


program redus:
27/12/2018
10:00 - 14:00
program redus:
28/12/2018
10:00 - 14:00
close-link
ChatbotPollForm-DoNotDelete
ORAR
2018