Periimplantita

Periimplantitis progression over 5 years in heavy smoker” by Coronation Dental Specialty Group[1]Own work. Licensed under CC BY-SA 3.0 via Wikimedia Commons.
Periimplantita se referă la inflamația localizată la nivelul țesuturilor moi și dure din jurul unui implant dentar. Considerată cel mai mare inamic în implantologie, periimplantita presupune o varietate de metode de tratament cu grade variate de reușită.

Periimplantita, precedată de mucozită (inflamarea mucoasei gingivale), este favorizată de un cumul de factori, între care cel mai important (dar departe de a fi singurul) este igiena orală deficitară. Dată fiind dificultatea procedurilor de tratament pe care le implică periimplantita odată instalată, medicii specialiști recomandă acordarea unei atenții majore igienei orale după efectuarea unei lucrări dentare ce presupune inserarea unui implant.

Cauzele periimplantitei

Una dintre cele mai importante cauze ale periimplantitei o constituie igiena orală defectuoasă. După procedura de inserare a implantului dentar, igiena orală trebuie efectuată cu multă atenție, iar lucrarea trebuie supusă unor controale regulate, astfel încât riscul periimplantitei să fie redus la minimum. Tot în acest sens, se recomandă igienizarea implantului dentar odată la circa 6 luni de zile.

Alți factori de risc și eventuale cauze ale dezvoltării periimplantitei includ:

  • schimbările survenite la nivelul ocluziei dentare, care suprasolicită implantul dentar;
  • boala parodontală preexistentă;
  • diabetul;
  • radioterapia, chimioterapia;
  • administrarea pe termen lung de corticoizi;
  • bruxismul nocturn;
  • fumatul.

Simptomele periimplantitei

Inițial, periimplantita și faza sa incipientă, mucozita, sunt asimptomatice. Primele semne pot fi identificate în urma consultului stomatologic – spre exemplu, modificările de culoare la nivelul gingiei – sau ca urmare a apariției semnelor specifice, precum:

  • sângerările gingivale (la periaj, la atingere etc.);
  • dezvoltarea pungilor periimplantare;
  • supurația;
  • resorbția vizibilă a osului;
  • mobilitatea implantului dentar;
  • retracția gingiei;
  • radio-transparența periimplantară;
  • durerile etc.

Fiindcă afecțiunea este asimptomatică într-o primă fază, identificarea ei se face adesea în stadiu avansat, când o parte considerabilă a osului din jurul implantului s-a pierdut. De aceea, igiena riguroasă, dar și controalele regulate sunt extrem de importante, atât în scop preventiv, cât și pentru ca periimplantita să fie descoperită în stadiu incipient, favorizând astfel tratarea sa cu succes, într-un timp relativ redus.

Tratamentul periimplantitei

Metodele de tratament ale periimplantitei, deși multiple, sunt dificil de controlat, iar reușita lor este imprevizibilă din cauza numeroșilor factori care influențează succesul lor, condiția riscând să genereze probleme dentare mai mari decât cele pe care absența implantării le-ar fi putut genera.

Tratamentul periimplantitei presupune abordări precum:

  • administrarea de antibiotice pe cale sistemică;
  • debridarea mecanică, căreia i se asociază sau nu administrarea de antibiotice;
  • debridarea mecanică, plus administrarea locală de clorhexidină;
  • debridarea mecanică și decontaminarea locală cu ajutorul laserului;
  • debridarea chirurgicală, căreia îi urmează regenerarea osoasă ghidată.

Metoda de tratament a periimplantitei cu cel mai ridicat nivel de reușită este cea a grefelor osoase, în condițiile în care variantele ne-chirurgicale nu dau rezultate previzibile, iar utilizarea unor substanțe precum clorhexidina are efect limitat.

Pentru a mări șansele de reușită ale unui tratament ce presupune regenerarea osoasă ghidată, sunt importante vizitele regulate în cabinetul medicului stomatolog ce implică igienizarea suplimentară a cavității orale, dar și a zonei în care s-a intervenit.

Totodată, respectarea întocmai a recomandărilor medicului specialist, imediat după intervenție, dar și ulterior, este esențială pentru a diminua șansele unei recidive. Acestea pot include clătiri cu clorhexidină, administrarea de antibiotice, evitarea periajului timp de 2 săptămâni în zona unde s-a intervenit și a aței dentare pe o perioadă de câteva luni etc.

În cele din urmă, tratamentul chirurgical poate favoriza vindecarea infecției osoase, iar grefarea se poate dovedi un succes. Ulterior, în cazul reușitei, se poate trece la inserarea unui nou implant dentar sau, dacă intervenția nu oferă rezultatele scontate, se poate recurge la soluția protezei dentare mobile.