Granulomul dentar

Ce este granulomul dentar?

Prima reacție a corpului în fața unui obiect străin și/sau a unei infecții interne este de expulzare. Dacă acest proces eșuează din cauza poziției și/sau a mărimii corpului străin, organismul luptă împotrivă prin crearea unei bariere de celule imune, izolându-l. Forma rezultată dintr-un atare proces poartă numele de granulom. În cele mai multe cazuri, granulomul se elimină chirurgical, îndepărtând astfel sursa unei posibile infecții și efectele mecanice pe care granulomul pe poate produce în locul în care a apărut.

Din păcate granulomul dentar nu manifestă simptome și nu poate fi detectat decât prin examene radiologice preventive, efectuate periodic sau și mai bine la indicația medicului stomatolog care este frecventat profilactic din șase în șase luni (de exemplu la fiecare doi ani se poate efectua o radiografie panoramică).

Restaurări fixe imediate pe implanturi pentru reconstrucție arcade întregi cu 40% discount la implanturi (468 Euro în loc de 780 Euro)

Cum apare un granulom dentar?

Granulomul dentar apare ca urmare a unei infecții netratate a rădăcinii dintelui, care se necrozează (pulpită de la carii sau de la o traumă). Aceasta se întinde în jur la nivelul osului și apare în radiografii ca o pată luminoasă. Cu timpul, acolo se formează un chist periapical care apare ceva mai mare decât granulomul la radiografie, însă nu în mod absolut necesar. Chistul, ca și granulomul, reprezintă o reacție defensivă.

Ai granulom dentar! Cum se tratează?

Granulomul dentar incipient se poate trata endodontic, prin sterilizarea și obturarea canalului radicular al dintelui care este în contact cu granulomul. Noile tehnici endodontice, efectuate sub microscop, precum și noile metode de obturare, cu condensarea unei gutaperci lichide la cald, care aderă foarte bine la pereții canalului radicular, permit o sterilizare foarte bună într-un număr minim de ședințe. Tehnicile manuale endodontice presupun vizite săptămânale pe perioade îndelungate – 2 până la 3 luni, care sunt, în total, mai laborioase și mai scumpe decât un tratament modern, efectuat de un medic specializat în endodonție.

Cu un tratament de canal efectuat în mod corespunzător șansele de resorbție ale granulomului sunt foarte mari.

Granulomul dentar sau apical avansat sau care nu se resoarbe după tratamentul endodontic se tratează chirurgical, prin rezecție apicală. Această operație constă în chiuretarea granulomului de la nivelul osului și tăierea vârfului rădăcinii dentare (cel mult o treime din lungimea acesteia). Medicul stomatolog vă va oferi indicații post-operatorii foarte clare. De regulă se prescrie un antibiotic pentru a evita infectarea locului unde s-a făcut incizia și un antiinflamator pentru edem. Într-o săptămână se produce vindecarea superficială și se pot scoate ațele. Ulterior, se reface și osul. Rezecția apicală se efectuează în conjuncție cu un retratament endodontic pentru că dacă sursa de infecție rămâne activă granulomul va recidiva în osul proaspăt format.

Din păcate, singura alternativă, finală, la rezecția apicală este extracția. Din această cauză se recomandă tratarea timpurie a granulomului. Astfel vă puteți asigura că rezecția apicală va decurge fără probleme (evitând extracția) și că eliminați din corp posibilitatea unei infecții suplimentare, întrucât granulomul are o stabilitate chestionabilă în timp, iar spargerea lui ar cauza probleme adiacente.