Edentația

Edentația este denumirea dată procesului de pierdere, totală sau parțială, a dinților. Cea mai frecventă situație este cea a edentației parțiale, ce poate afecta pacienții de orice vârstă, într-un grad mai mic sau mai mare, cu implicații mai mult sau mai puțin severe. În funcție de extinderea edentației, medicul stomatolog are la dispoziție soluții specifice pentru a îmbunătăți confortul fizic și psihologic al pacientului afectat.

Edentația parțială

Cauzele edentației

Exceptând edentația de natură fiziologică, și anume pierderea dinților temporari și înlocuirea lor cu dantura permanentă, proces natural care se desfășoară în copilărie, între vârsta de 6 și 12 ani, fenomenul edentației parțiale este favorizat de:

  • Cariile dentare, cel mai comun factor predispozant;
  • Bolile parodontale;
  • Disfuncțiile de ocluzie;
  • Traumatismele de tot felul, care duc fie la pierderea dentară instantanee sau la mobilitatea dentară ce ulterior poate necesita extracția dintelui afectat;
  • Supurațiile;
  • Cancerul oral etc.

Clasificare generală

Una dintre cele mai cunoscute și utilizate clasificări a fost întocmită de dr. Edward Kennedy și implică 4 clase de edentații parțiale, în funcție de întinderea și poziția breșelor edentate:

  • Clasa 1 – edentația afectează dinții din spate, în ambele părți ale arcadei dentare (edentație bi-terminală);
  • Clasa 2 – edentația afectează o singură regiune laterală a arcadei (edentație uni-terminală);
  • Clasa 3 – edentația afectează ambele regiuni laterale ale arcadei (edentație uni și bilaterală);
  • Clasa 4 – edentația afectează zona frontală.

Simptome frecvente

Pierderii parțiale a dinților de pe arcadă i se asociază simptome specifice, între care se înscriu:

  • Probleme de masticație, care sporesc în intensitate în raport direct proporțional cu numărul dinților absenți;
  • Tulburări fonetice și fizionomice, asociate în special absenței dinților frontali;
  • Tulburări gastrointestinale;
  • Tulburări de natură psihologică etc.

Soluții eficiente

De la caz la caz, edentația parțială poate fi corectată prin soluții specifice. Spre exemplu, în situația în care este vorba doar despre pierderea coroanei dentare, rădăcina poate primi o proteză, iar pivotul atașat ulterior poate fi îmbrăcat într-o coroană dentară artificială. În schimb, când edentației i se asociază și pierderea rădăcinii dentare, specialistul poate opta fie pentru o punte, fie pentru  un implant dentar. Complexitatea cazurilor poate determina însă o mulțime de variații pornind de la soluțiile de bază, medicul luând cea mai adecvată decizie în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte.

Edentația totală

Cauze

edentatia totala

Edentația totală este, în majoritatea cazurilor, o stare patologică progresivă, ce evoluează de-a lungul mai multor ani. În cazuri limitate, putem vorbi despre edentație totală determinată de absența mugurilor dentari; în această situație, fenomenul poarta denumirea de anodonție totală.

De regulă, edentația este inițial parțială, influența unui cumul variat de factori ducând, în timp, la instalarea celei totale. Între cele mai comune cauze ale edentației totale se înscriu:

  • Cariile dentare;
  • Boala parodontală;
  • Afecțiuni precum diabetul zaharat, osteoporoza, rahitismul;
  • Tumorile localizate la nivel maxilar;
  • Traumatismele;
  • Malformațiile dentare etc.

Riscul edentației dentare totale este sporit și de factori precum fumatul, consumul excesiv de alcool pe termen lung, consumul de cafea, sedentarismul, condițiile de muncă și de trai precare ș.a.m.d.

Simptome

Edentației totale i se asociază o varietate de manifestări, între care durerea, tulburările masticatorii, tulburările de deglutiție, afectarea fizionomiei, tulburările fonatorii etc.

Soluții

În prezent, pacienții cu edentație totală au la dispoziție multiple forme de tratament care să le redea confortul fizic și psihic și să le îmbunătățească simțitor calitatea vieții. Cea mai comună soluție este protezarea totală – cu proteze mobile sau fixe, însă ei i se adaugă opțiunea implanturilor dentare, cel mai adesea atunci când protezarea nu reprezintă o variantă de tratament.

Alegerea celei mai bune opțiuni de tratament în cazul edentației totale se face după o analiză riguroasă a situației fiecărui pacient în parte, de la starea de sănătate la vârstă, particularități anatomice ale câmpului protetic, eventuala medicație administrată, stilul de viață, obiceiurile de igienă dentară ș.a.