Sinuzita maxilară

În apropierea nasului se află sinusurile paranazale, care sunt formate din sinusul sfenoid, frontal, etmoid și maxilar. Sinusurile maxilare, în număr de două, situate de o parte și de cealaltă a nasului sunt cele mai mari dintre acestea, iar în momentul în care se inflamează apare sinuzita maxilară.

Sinuzita maxilară se manifestă prin dureri de cap, în zona frontală, nas înfundat, mai mult pe una dintre nări, secreții nazale cu un miros urât, senzația de presiune la nivelul feței, în special în zona obrajilor și a frunții, dureri de dinți. Un alt semn de sinuzită poate fi și diminuarea mirosului sau chiar pierderea acestuia.

Restaurări fixe imediate pe implanturi pentru reconstrucție arcade întregi cu 40% discount la implanturi (468 Euro în loc de 780 Euro)

Infecțiile dentare pot duce la apariția sinuzitei maxilare, dacă nu sunt tratate la timp. Și alte afecțiuni stomatologice precum parodontita și cariile dentare apărute la premolarii superiori pot fi un factor al apariției sinuzitei. O infecție odontogenică este o infecție polimicrobiană cu bacterii aerobe și anaerobe, cu anaerobi care depășesc numărul de aerobi. Diagnosticul necesită o evaluare dentară și clinică de specialitate, fiind nevoie inclusiv radiografii dentare, radiografia panoramică făcând parte din procedura standard de diagnosticare a bolii. O altă radiografie necesară este cea a sinusurilor nazale. Apare cel mai adesea la persoanele care au vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani.

Sinuzita maxilară poate fi de două tipuri

Această afecțiune a sinusurilor poate fi acută, ceea ce înseamnă că se vindecă în aproximativ 10 zile de la debut, cât și cronică, situație în care simptomele durează mai mult de 20 de zile.

Cele mai frecvente simptome ale sinuzitei sunt durerile apărute pe partea afectată, apariția unei senzații de presiune, de apăsare la nivelul obrazului, migrenele, durerile de dinți. Alte simptome pot fi roșeața ochilor și a unor zone ale pomeților, frisoane, febră, respirație urât mirositoare, ochi care lăcrimează, alterarea mirosului. Infecția poate afecta, de asemenea, masticația, celui în cauză fiindu-i greu să mestece alimentele, din cauza durerii care poate apărea la dinții superiori. Sinuzita maxilară este depistată în urma unui examen clinic, dar și a unor investigații precum radiografia dentară panoramică și tomografia computerizată.

În ceea ce privește tratamentul sinuzitei maxilare, acesta constă în administrarea de antibiotice, în urma unei antibiograme cât și de decongestionante nazale. De asemenea, medicul mai poate să prescrie și medicamente pentru calmarea durerii. În cazul în care niciunul dintre aceste tratamente nu dau rezultate, atunci singura variantă de tratament care rămâne este cea chirurgicală.

Eliminarea sursei infecției face parte din tratament și este necesară pentru a preveni recidivele. Poate fi nevoie de o extracție dentară, de un tratament de canal, de o rezecție apicală sau de chistectomie.

Este foarte important ca sinuzita maxilară odontogenă să fie tratată, pentru că, în caz contrar, pot apărea complicațiile. Pot apărea abcese, osteomielite, cât și infecții digestive.