Abcesul dentar: ce este și cum se tratează

Ce este abcesul dentar și cum apare

Abcesul dentar este o pungă de puroi care se formează în jurul unui dinte. Este o infecție care apare din cauza plăcii bacteriene, care nu a fost îndepărtată cum trebuie.

Când placa dentară nu este îndepărtată la timp, prin perierea corectă a dinților și prin utilizarea atei dentare, atunci bacteriile se înmulțesc și pătrund prin țesutul moale din interiorul dintelui sau al gingiei. Astfel apare abcesul dentar.

Restaurări fixe imediate pe implanturi pentru reconstrucție arcade întregi cu 40% discount la implanturi (468 Euro în loc de 780 Euro)

Persoanele afectate de un abces dentar vor observa că gingia se umflă în jurul dintelui bolnav, ca un bob de mazăre. Locul inflamat este roșu și dureros, mai ales la palparea cu degetul. De obicei, puroiul se adună sub membrana cunoscută drept periost.

Abcesul dentar are mai multe etape. Astfel, în prima etapă, cea care se infectează este pulpa dintelui, aceasta fiind faza de pulpită. Dacă abcesul nu este tratat, atunci poate să apară gangrena pulpară, când sunt afectați nervii dintelui, iar în canalul dentar pătrund bacterii. Infecția se poate răspândi la vârful rădăcinii dintelui, însă se poate răspândi și la alte organe ale corpului, prin sânge. De aceea este foarte important să te prezinți la medicul stomatolog încă de la primele simptome ale abcesului dentar. Orice umflătură în jurul dintelui nu trebuie lăsată netratată. În timp, un abces dentar poate duce la apariția parodontozei, afecțiune responsabilă pentru pierderea danturii.

Originea infecției bacteriene care conduce la o abcesul dentar poate diferi de la o persoană la alta. Principalele cauzele includ: necroza ( moartea țesutului din interiorul rădăcinilor dinților ), o carie profundă (nerv și vase); un traumatism care lezează țesutul din interiorul rădăcinii dintelui (nerv și vase); sau o patologie infecțioasă din țesutul ce înconjoară dintele, cum ar fi boala parodontală.

Abcesul dentar mai poate apărea în urma unei igiene orale precare, a leziunilor mucoasei orale sau în urma unei extracții recente în care nu s-au respectat condițiile de asepsie.

Simptomele abcesului dentar

abces dentar, durere de dinti

Primul simptom care trebuie sa te trimită de urgență la medic este durerea. Aceasta este urmata de o stare generala proasta, febră și chiar dificultăți de respirație. Iată care sunt cele mai comune simptome ce apar în urma abcesului dentar.

  • Durere – Acesta este unul dintre cele mai evidente semne de apariție a abcesului dentar. Pacienții simt disconfortul începând de la momentul mestecării. Mai târziu, durerea poate, de asemenea, radia în gât sau ureche, fiind capabilă să devină continuă, ascuțită sau pulsantă.
  • Inflamație – De cele mai multe ori, în cazul abcesului dentar, o parte a feței se inflamează, umflătura fiind evidentă cu ochiul liber.
  • Respirație neplăcută – Abcesului dentar poate da un gust neplăcut în gură și halitoză (respirație urât mirositoare).
  • Sensibilitate dentară – În cele din urmă, abcesul dentar mărește sensibilitatea dinților învecinați care produc disconfort la consumul de alimente foarte reci sau foarte calde.
  • Febră – De cele mai multe ori abcesul dentar este însoțit de febră și o stare generală de rău.

Alte simptome comune:

  • pungă de puroi la rădăcina dintelui (din care iese un lichid gălbui)
  • spasme musculare în zona maxilarului
  • dispersia durerii și a inflamației la nivelul maxilarului, obrajilor, gâtului și a nodulilor limfatici
  • migrarea durerii la nivelul urechilor
  • dificultate la deschiderea gurii.

Acestea sunt simptomele care anunță instalarea infecției și chiar agravarea ei, însă mai sunt și alte semne care însoțesc abcesele și care trebuie să te trimită de urgență la stomatolog:

  • gust neplăcut în gură;
  • sângerări gingivale;
  • salivare excesivă;
  • scăderea poftei de mâncare;
  • insomnie;
  • transpirație excesivă;
  • dureri severe la mestecat;
  • senzație de greață sau vărsături.

Tipuri de abces dentar

Abcesul dentar este de mai multe tipuri, și anume abcesul periapical, când infecția este localizată în osul în care se afla rădăcina dintelui. Un alt tip de acces este cel parodontal, situație în care puroiul este localizat în parodonțiu. De asemenea, există și abcesul gingival, când infecția este localizată doar în gingie.

Medicul stomatolog este cel care va recomanda tratamentul, care poate fi medicamentos, cu antibiotice, dar poate recurge și la o obturație de canal. De asemenea, medicul va drena puroiul, iar în urma acestei proceduri persoana afectată nu va mai simți durerea.

Ce efecte pot avea infecțiile dentare

Infecțiile de la rădăcina dintelui sunt destul de frecvente, iar ele sunt de obicei detectate din întâmplare, în urma unei radiografii dentare.

Concluzia aparține unui studiu efectuat la Universitatea din Helsinki, Finlanda, în colaborare cu Heart and Lung Centre at Helsinki University Hospital. Cercetarea a fost publicată în urmă cu doi ani în Journal of Dental Research.

Potrivit cercetătorului John Liljestrand, sindromul coronarian acut este de 2,7 ori mai frecvent în rândul pacienților care nu și-au tratat dantura, pacienți care au avut nevoie de tratament pentru canalul radicular, spre deosebire de pacienții care nu au avut această problemă de sănătate.

Infecția de la vârful rădăcinii dentare are drept cauză, cel mai adesea, caria dentară lăsată netratată. La cercetarea din Finlanda au luat parte 508 pacienți finlandezi cu o vârstă medie de 62 de ani care au prezentat simptome cardiace la momentul studiului. Arterele lor coronare au fost examinate cu ajutorul angiografiei, iar 36% dintre aceștia au fost diagnosticați cu boală arterială coronariană stabilă, 33% sufereau de sindrom coronarian acut, iar 31% dintre ei nu aveau o boală arterială coronariană semnificativă. Au fost făcute și examinări ale danturii, printr-o tomografie panoramică, examen medical în urma căruia s-a constatat că 58% dintre acești pacienți aveau una sau mai multe leziuni inflamatorii.

Bolile de inimă și parodontita

Și parodontita este privită ca un factor de risc pentru apariția diabetului zaharat și a bolilor coronariene.

Cercetătorii au mai descoperit că infecțiile dentare de la rădăcina dintelui sunt corelate cu un nivel ridicat de anticorpi serici. Acest lucru arată că infecțiile orale afectează și alte părți ale corpului. Analizele statistice au luat în considerare vârsta, sexul, indicele de masă corporal al participanților, dacă erau fumători sau nu, dacă sufereau de diabet de tip 2, dacă aveau parodontită.

De asemenea, în cadrul unui alt studiu, din SUA, s-a mai constatat că o igienă orală deficitară, dar și afecțiunile parodontale pot favoriza colonizarea cu bacterii a faringelui și a cavității bucale, putând favoriza apariția afecțiunilor respiratorii.

Cum se tratează

Este foarte important ca persoanele care au astfel de simptome să meargă la medicul stomatolog. Acesta va examina vizual cavitatea orală, dar poate recomanda și o radiografie dentară. În funcție de cauza care a determinat apariția abcesului dentar, cât și de tipul acestuia, medicul va stabili care este tratamentul pentru abces dentar.

Până să ajungă la medic, bolnavii pot apela la medicamente pentru calmarea durerii, cât și la antiinflamatoare. De ajutor pot fi și compresele cu apă rece sau cu gheață, pe obrazul dureros.

Pentru tratarea abcesului dentar, poate fi nevoie de o incizie la nivelul gingiei, pentru a elimina puroiul. De obicei, bolnavul trebuie să se prezinte de mai multe ori în cabinetul medicului stomatolog, pentru tratarea abcesului. Acest lucru se întâmplă mai ales în cazul tratamentelor pe canalul dentar. Un abces dentar poate fi, de asemenea, tratat și cu ajutorul antibioticelor.

O igienă dentară riguroasă este esențială pentru prevenirea abcesului la măsea, a abcesului gingival, cât și a pulpitei dentare. În cazul în care nu există o igienă dentară riguroasă și placa dentară nu este îndepărtată în mod regulat, crește riscul de apariție a abcesului dentar. Acest lucru se întâmplă pentru că bacteriile pot pătrunde în țesutul moale al gingiilor, cât și în interiorul dintelui, dacă există carii sau dacă smalțul dinților este slăbit.

Un abces dentar nu trebuie lăsat netratat, căci pe parcurs poate duce la pierderea unui dinte au poate chiar să afecteze osul și să apară o infecție la nivelul acestuia, afecțiune cunoscută drept osteomielită. Și infecția sinusurilor poate apărea în urma unui abces lăsat netratat. Este vorba despre sinuzita maxilară, când este afectat sinusul maxilar.

Pulpectomia

Pulpectomia poate să fie recomandată și adulților pentru a fi îndepărtată pulpa dentară afectată de o infecție apărută în urma unei carii profunde, din cauza ciobirii unui dinte sau în urma unei traume.

Pulpa dentară se găsește în coroanele dentare și în canalele radiculare ale dintelui. Aceasta are o consistență gelatinoasă și este alcătuită din țesut conjunctiv, vase de sânge, vase limfatice, nervul dintelui și numeroase tipuri de celule.

Prin procedura de pulpectomie medicul îndepărtează complet pulpa dentară. Cunoscută și ca procedură de extirpare a pulpei dentare, intervenția are loc în cabinetul medicului dentist, sub anestezie locală. Pacientul nu va simți durere în timpul procedurii, însă poate să existe un mic disconfort.

Medicul stomatolog recomandă efectuarea unei radiografii dentare înainte de intervenția de pulpectomie.

Cum se efectuează pulpectomia

Medicul stomatolog face o deschizătură în structura dintelui, utilizând freza dentară, după care îndepărtează pulpa dentară infectată.  După ce se îndepărtează pulpa dentară  medicul curăță  și dezinfectează foarte bine canalul, procedură urmată de o obturație de canal efectuată cu ajutorul unor ace endodontice, după care dintele este sigilat. Ultima etapă a procedurii o reprezintă aplicarea coroanei dentare, procedură care are loc, de obicei, la un interval de câteva zile de la pulpectomie.

În unele cazuri, alternativa pulpectomiei este extracția dentară. Extracția dentară se recomandă dacă există o pierdere prea mare de țesut sau dacă există dinți care nu mai pot fi restaurați.

Granulomul dentar

Granulomul dentar este o leziune apărută la capătul rădăcinii unui dinte este cunoscută sub denumirea de granulom dentar sau apical.

Cel mai adesea, se dezvoltă din cauza unei infecții de la rădăcina dintelui, care nu a fost tratată corespunzător. Este, de fapt, o reacție de apărare a organismului.

Granulomul nu are, de cele mai multe ori, simptome evidente, cum se întâmplă în cazul multor afecțiuni dentare. Astfel, de cele mai multe ori, granulomul dentar este descoperit întâmplător, în urma unei radiografii recomandate de către medicul stomatolog.

Simptomele evidente apar în cazul în care apar complicațiile, precum abcesul dentar. Abcesele se manifestă prin durere intensă, apariția săculețului cu puroi.

Metode de tratament

Granulomul dentar aflat în fază  incipientă este tratat endodontic, în urma unui procedeu de obturare a canalului radicular al dintelui care este în legătură cu granulomul. Tratamentul de canal oferă mari șanse ca granulomul să fie resorbit. Un astfel de tratament este de lungă durată, presupune una-două ședințe de tratament în fiecare săptămână, timp de două-trei luni.

În cazul în care metoda nu dă rezultate, pentru că granulomul nu scade în dimensiuni, atunci este nevoie de o intervenție chirurgicală. Astfel, medicul elimină sursa unei posibile infecții.

Intervenția chirurgicală este realizată de un medic specializat în chirurgie oro-maxilo-facială.

Intervenția nu este complicată, se face sub anestezie locală și presupune chiuretarea granulomului și tăierea a cel mult o treime din vârful rădăcinii dintelui. După intervenție, se recomandă un tratament cu antibiotic, pentru eliminarea riscului de infecție, dar și clătirea gurii cu apă de gură. Nu se consumă decât alimente moi și nu se beau lichide fierbinți sau foarte reci.

În cazul în care granulomul are dimensiuni mari și nu poate fi eliminate nici prin tratament endodontic, nici prin rezecție apicală, atunci se recomandă extracția dentară.

Pericoronarita

Pericoronarita, cunoscută în literatura de specialitate și sub numele de pericoronită, este o infecție localizată la nivelul coroanei molarilor de minte. Apare atunci când erupția măselelor de minte este incompletă sau anormală și este mai frecventă în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 17-24 de ani. Iată care sunt cauzele, simptomele și tratamentul adecvat pentru pericoronarită!

Cauzele pericoronaritei

Pericoronarita apare în urma înmulțirii stafilococilor, streptococilor sau a altor bacterii în jurul  gingiei sau/și coroanei măselelor de minte care au erupt incorect sau incomplet. Infecția este favorizată de mai mulți factori:

  • resturi alimentare adunate în jurul molarului ori sub gingia parțial perforate în urma erupției;
  • igiena orală deficitară (din cauza accesului dificil în zonă);
  • acumularea de tartru pe molarii parțial erupți;
  • traumatizarea mecanică în timpul masticației (când molarul afectat ia contact cu cel de pe arcada opusă).

Simptomele pericoronaritei

Simptomele pericoronaritei sunt ușor de sesizat, principala formă de manifestare fiind durerea locală, care împiedică deschiderea corectă a gurii și afectează masticația. Alte simptome ale infecției sunt:

  • tumefacția gingiei;
  • înroșirea gingiei afectate;
  • formarea locală a unei pungi cu puroi;
  • respirație urât mirositoare și gust metalic, neplăcut;
  • extinderea durerii de-a lungul întregii arcade.

Tratamentul pericoronaritei

În funcție de severitatea infecției și de simptomele manifestate, medicii pot recomanda mai multe forme de tratament:

  • Tratamentul formelor ușoare de pericoronarită: simptomele minore pot fi tratate fără medicamente, printr-un periaj dentar corect, urmat de clătirea gurii cu apă călduță combinată cu sare.
  • Tratamentul formelor moderate de pericoronarită:  în cazul în care simptomele sunt severe și medicii constată prezența puroiului, medicul va recomanda o rețetă cu antibiotice și antiinflamatoare, în vederea calmării durerilor și eliminării infecției. În unele cazuri, se va recomanda și detartrajul, pentru îndepărtarea tuturor resturilor alimentare și a tartrului care favorizează recurența infecției.
  • Tratamentul formelor severe de pericoronarită: în cazul în care infecția nu cedează după antibiotice sau revine frecvent și în forme din ce în ce mai severe, medicul poate decide extracția molarului afectat; extracția se va face însă doar după ce simptomele infecției sunt înlăturate cu un tratament mai agresiv cu antibiotice.