Chisturile dentare
Chisturile dentare pot să dea simptome, astfel încât persoana în cauză să își dea seama că este ceva în neregulă și să meargă la dentist, însă pot fi și asimptomatice.
Ce sunt chisturile dentare
Un chist are forma unui săculeț, iar în interior este plin cu lichid. Chisturile dentare se formează cel mai adesea la vârful rădăcinii moarte a unui dinte. Chisturile se mai pot forma și în jurul coroanelor (și rădăcinilor) dinților incluși.
Un chist se poate forma la rădăcina oricărui dinte din cavitatea bucală. Cauza formării unui chist este fie o infecție, fie o traumeă a dintelui respectiv. Există și situații rare în care chistul poate fi determinat de o afecțiune genetică (de exemplu sindromul Gorlin).
De multe ori, chisturile dentare sunt descoperite în urma unei radiografii dentare, pentru că pacienții nici nu știu că aveau o asemenea formațiune în cavitatea bucală. Acest lucru se întâmplă deoarece chisturile dentare sunt, după cum am mai spus, asimptomatice. Ele încep însă să devină problematice pentru pacient atunci când se infectează, ducând la apariția durerii. Un alt simptom care poate să indice prezența unu chist dentar este și umflarea și înroșirea gingiei.
Ce probleme pot cauza chisturile dentare
În afară de infecție, un chist dentar poate să împiedice funcționarea normală a unui dinte (dintele poate să aibă o mobilitate anormală) și poate să apese pe structura dinților învecinați. De asemenea, persoanele care au un chist dentar pot simți o senzație de presiune în dinte. Chistul dentar poate să fie identificat în urma unei radiografii dentare. Radiografia îi va oferi medicului stomatolog date importante despre chist, astfel încât acesta să stabilească metoda de tratament pe care o va recomanda pacientului.
Tratamentul chisturilor dentare
Chisturile dentare sunt îndepărtate în urma unui tratament chirurgical. Intervenția chirurgicală poartă numele de chistectomie dentară, care presupune o incizie în gingie, astfel încât medicul să îndepărteze chistul și infecția. În timpul procedurii de cistectomie medicul va îndepărta și membrana chistică, astfel încât să fie reduse la minimum șansele de recidivă.
Chistectomia se realizează cu anestezie locală, astfel încât pacientul să nu simtă durere. După intervenție, medicul prescrie, de obicei, un tratament cu antibiotice și cu medicamente antiinflamatoare. În procesul de vindecare de după chistectomie este important ca pacienții să respecte întocmai indicațiile medicului.
În cazul unui chist dentar mic, care nu îți pune sănătatea în pericol, atunci tratamentul poate să fie numai administrarea de antibiotice, fără să fie nevoie de intervenție chirurgicală.
12 Comments
Comenteaza
18/12/2022 la 14:57
Ce am voie si ce nu am voie sa fac dupa scoaterea unui chist
L-am scos acum 1 ora
09/10/2022 la 11:14
Bună ziua. Ma confrunt cu aceiași problemă a unui chist dentar…am avut 2 programări la chirurg si nu am reușit să îmi scot frica si sa mă pot convinge sa ajung la clinică…?? nu știu sigur cât este ca mărime, arată ca un nasture de cămașă..o tentă mai maricica…in cazul in care nu operez, ce se întâmplă? Si mai vreau sa stiu dacă durerea de cap are legătură cu acest chist? Mulțumesc
01/03/2023 la 08:17
Buna ziua , acum 2 săpt am facut o curatire de canal. După 2 zile s-a umflat obrazul, după o săptămână obrazul s-a dezumflat. Am fost la medic, cu o radiografie si a zis ca am un chist dentar. Pe care il simt si acum umflat pe obraz. Ce este de facut??? Astept un raspuns cat mai repede. 🙁
01/03/2023 la 10:31
Daca este mai mic de 1cm cu un tratament pe canal la microscop sunt sanse sa se retraga in 6-9 luni. Daca este mare probabil trebuie facuta o operatie la medicul dentist chirurg de curatire dar dupa ce rezolvati complet cu tratamentul pe canal. Pana nu e canalul sterilizat cum trebuie nu veti scapa de chist. Desigur, varianta in care nu se mai poate salva nimic este sa scoateti dintele dar tot la dentistul chirurg trebuie mers.
03/03/2023 la 10:20
Da este mai mic de 1 cm. Mia facut curatire de canal. Si a băgat tratament acolo.eu Sunt plecat din tara. Oare cat timp trebuie lasat tratamentul pe canal. Obrazul este putin roșu si ma doare putin daca apas
10/03/2023 la 18:53
Tratamentul pe canal are mai multe etape si daca vi s-a spus sa mergeti pentru continuarea tratamentului nu aveti voie sa intarziati din nici un motiv. El se termina prin obturarea canalului si aplicarea unei plombe sau coroane pe dinte. Daca ati depasit toate fazele trebuie sa asteptati 6-9 luni ca sa vedeti la radiografie daca a disparut chistul. Chisturile apar din cauza microbilor care se nasc si ies din canal, atunci cand s-a sterilizat bine nemaifiind abundenta de bacterii patogene corpul reuseste sa se regenereze.
04/04/2023 la 00:09
Am pierdut legatura cu dv.
01/03/2023 la 11:30
Gasiti toate detaliile noastre de contact pe acest site. Daca nu va descurcati va rog sa scrieti aici ce anume doriti.
29/09/2022 la 17:15
Buna ziua..am 22 de ani si am ‘descoperit’ ca am un chist de ceva timp deasupra uneia dintre maselele din stanga-sus. Am avut un apces pe care l-am tratat, dupa care a aparut iar si tot asa..am fost la medicul stomatolog cu o carie si dansul mi-a descoperit si acest chist ( de frica nu mergeam niciunde pentry a-l trata) si mi-a spus sa merg urgent la un chirurg dentsr pentru a curata zona. Intrebarea mea este : dor aceste interventii? Cum se procedeaza mai exact? Am o teama teribila de asemenea interventii. Va multumesc
29/09/2022 la 21:08
Ca la orice interventie stomatologica, durerea poate fi controlata atat in faza de tratament cat si ulterior tratamentului. Interventiile mai profunde conduc de obicei la aparitia hematoamelor, puteti sa aveti obrazul umflat pentru cateva zile insa in final va veti reveni usor la starea de normalitate. Trebuie neaparat sa rezolvati aceasta problema.
16/12/2022 la 20:01
sunt din BRAILA si nu stio la ce clinica ma pot opera
20/12/2022 la 19:11
Daca vreti sa va deplasati puteti veni la noi. Nu stim sa va recomandam o clinica din Braila.