Am aparat dentar și clinica dentară este închisă – cum să procedez?


Așa cum știți deja, activitatea în cabinetele stomatologice este suspendată din 23 martie, prin ordonanță militară (cu excepția câtorva situații de urgență, definite specific în recomandările oficiale). Asta înseamnă că, până la noi reglementări, se va pune pauză și tratamentelor ortodontice începute. Pentru unele dintre aceste tratamente, consecința ar putea fi prelungirea duratei acestora. După ce ne reluăm activitatea, vom face tot posibilul să recuperăm timpul pierdut, astfel încât să nu aveți prea mult de așteptat până la finalul tratamentului.

Până să putem reveni la controalele lunare, vă reamintim că tratamentul ortodontic presupune muncă în echipă, medic – pacient, iar sănătatea orală trebuie întreținută și în afara vizitelor la cabinet. Vă recomandăm atenție sporită la igienă și alimentație, pentru a diminua riscul să apară probleme cu aparatele.

Câteva sfaturi pentru îngrijirea dinților și a aparatelor ortodontice:

  1. Dacă purtați aparat, igiena orală este extrem de importantă. Spălați-vă pe dinți de mai multe ori pe zi, după fiecare masa principală, și folosiți pentru ritualul de igienă produsele pe care le aveți la îndemână. Nu e neapărat nevoie de produse speciale, de paste de dinți revoluționare sau de periuțe de ultimă generație; vă puteți descurca foarte bine cu apă, pastă de dinți obișnuită, periuța pe care o folosiți de obicei și o periuță interdentară. Clătiți-vă gura cu apă după ce consumați băuturi îndulcite sau acide. Și nu uitați să verificați în oglindă cât de bine v-ați curățat.
  2. Purtați aparatele de contenție așa cum vi s-a indicat. Dacă aveați de purtat elastice intermaxilare, vă recomandăm să nu le mai folosiți până reluați vizitele la cabinet.
  3. Evitați acțiunile care ar putea compromite, slăbi sau disloca aparatele ortodontice. Din cauză că nu știm când putem să reluăm tratamentul ortodontic, este cu atât mai important să vă protejați aparatele. Evitați alimentele dure, crocante sau lipicioase; reduceți sau eliminați băuturile îndulcite sau acide.

Dacă vă confruntați cu mici neplăceri provocate de purtarea aparatelor, găsiți mai jos unele indicații legate de ce puteți face:

  1. Modul pierdut: modulele sunt acele elastice colorate pe care le schimbăm la fiecare control ortodontic, care țin arcul fix în bracket-uri. Dacă unul dintre module a ieșit de la locul lui, puteți să îl prindeți la loc folosind o pensetă pe care ați spălat-o sau dezinfectat-o înainte. Dacă aveți ligaturi de sârmă ale căror capete s-au deplasat și vă rănesc, puteți să folosiți tot vârful pensetei sau chiar un bețișor pentru urechi ca să îndoiți ligatura în altă direcție.
  2. Disconfort, jenă dureroasă, tensiune dentară: acestea apar mai frecvent în primele zile după tratamentul ortodontic și se atenuează pe măsură ce forțele ortodontice scad sau pur și simplu gradul dumneavoastră de toleranță la durere crește. Se poate întâmpla, totuși, să aveți mici dureri chiar daca a trecut mai mult timp de la ultimul control. Dacă simțiți nevoia, puteți lua analgezice uzuale – paracetamol, nurofen etc. (nu mai mult de trei pe zi, unul la opt ore).
  3. Leziuni, iritații, ulcerații: Dacă iritațiile sunt provocate de contactul cu o anumită porțiune a aparatului, vă recomandăm să aplicați ceară ortodontică pe aparat, pentru ca leziunea să aibă ocazia să se vindece. Cu timpul, în majoritatea cazurilor, mucoasa de pe interiorul obrajilor și buzelor se adaptează la prezența aparatului și nu mai apar leziuni. Dacă vi se termină ceara ortodontică, puteți găsi și la farmacie (din păcate, totuși, nu toate farmaciile au) sau, în cazuri extreme, puteți improviza (o bucățică de gumă de mestecat pusă pe aparat, exact ca ceara). Pentru leziunile care se vindecă mai greu, puteți folosi glicerină boraxată sau spray-uri și geluri pentru afte dentare (de exemplu, Anaftin gel sau spray) – conțin substanțe care favorizează vindecarea, astfel că ajută și pentru alte tipuri de leziuni, nu doar afte. Rețineți că orice iritație apare mai ușor dacă mucoasele nu sunt hidratate corespunzător; beți apă suficientă, atât pe parcursul zilei cât și seara, astfel încât să nu vi se usuce gura pe timpul nopții.
  4. Bracket-uri dezlipite, elemente ale aparatului rupte sau desprinse de pe dinți: Păstrați orice se desprinde din aparat și aduceți-l cu dumneavoastră la primul control, în eventualitatea că mai poate fi refolosit.

Dacă aveți întrebări, nu vă regăsiți în situațiile de mai sus sau aparatul vă face alte probleme, vă rugăm să ne trimiteți un mail în care să descrieți situația și să atașați și două-trei poze cât mai clare (din zona cu probleme) sau eventual un video de câteva secunde, ca sa ne putem da seama mai ușor ce s-a întâmplat. Vă vom răspunde cu câteva indicații astfel încât să puteți ține situația sub control până ne vom putea revedea la clinică. Până atunci, aveți grijă de dumneavoastră, respectați indicațiile autorităților și… #stați acasă.