Probleme dentare întâlnite la adulți

În decursul vieții o persoană adultă se poate confrunta cu mai multe tipuri de afecțiuni ale cavității bucale. De cele mai multe ori, durerea este cea care trimite o persoană la medicul dentist.

Însă există afecțiuni care pot să nu aibă niciun simptom. De aceea, este important controlul stomatologic, cel puțin o dată pe an. Iată care sunt bolile cu care se confruntă cel mai adesea o persoană adultă:

Boli ale gingiilor

Unele dintre cele mai dese probleme de sănătate orală sunt gingivitele. Dacă nu sunt tratate, acestea pot duce la probleme mai grave, precum parodontoza. Dacă în multe cazuri bolile gingiilor se manifestă prin sângerări gingivale, dureri, dar și umflături la nivelul gingiei, există și situații în care acestea nu dau semne. De aceea, este foarte important controlul stomatologic, o dată la șase luni. Metodele de tratament depind de tipul afecțiunii, dar și de stadiul în care se află.

Dinți lipsă

Un adult cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de trei se poate confrunta cu probleme ale danturii precum cariile profunde sau lipsa unor dinți. Este important ca aceste probleme de sănătate să fie tratate, pentru a nu se agrava, în cazul cariilor (pot apărea infecții) dar și pentru a nu apărea complicații, în cazul dinților lipsă.

Un spațiu între dinți poate afecta modul în care vorbești sau modul în care mesteci. În unele cazuri, pierderea de masă osoasă poate să apară în jurul unui dinte lipsă.

Iată câteva opțiuni pentru a înlocui unul sau mai mulți dinți lipsă:

  • Punțile dentare
  • Protezele dentare
  • Implanturile dentare

Cel care decide care este varianta optimă de tratament este medicul stomatolog.

Sensibilitatea dentară

Dacă alimentele calde sau reci te fac să tresari și îți dau o senzație de durere la nivelul dinților, este posibil să suferi de sensibilitate dentară. Această problemă poate apărea din mai multe motive, și anume: cariile dentare, dinți fracturați, boli ale gingiilor, rădăcina dintelui expusă.

Medicul dentist va identifica factorii care au dus la sensibilitatea dentară, apoi va trata această cauză. Este important să îi ceri sfaturi dentistului tău despre igiena orală în acest caz, mai ales că există paste de dinți recomandate persoanelor care se confruntă cu sensibilitate dentară.

Gura uscată

Cu toții ne putem confrunta, din când în când, cu senzația de gură uscată. Unele medicamente și unele afecțiuni pot duce la senzația de gură uscată. Un medic stomatolog este în măsură să verifice dinții pentru a vedea dacă există carii dentare, care pot cauza un flux salivar scăzut. Este important să spui medicului dentist ce medicamente iei, dar și alte informații referitoare la sănătatea ta, pentru a putea pune un diagnostic corect.

Afecțiunile parodontale și pierderea osului

Dacă nu te speli pe dinți nu numai că vei crește riscul apariției cariilor, dar poți fi afectat de boli parodontale și chiar pierderea osului deoarece bacteriile produc enzime care atacă osul, ceea ce duce la afecțiuni parodontale ; pe măsură ce osul dispare, rămâne mai mult loc pentru ca bacteriile să crească, astfel încât cauza devine efect și efectul devine cauză, agravând boala.

Infecțiile ce cauzează bolile parodontale necesită intervenții chirurgicale în formele lor avansate însă un periaj adecvat și frecvent preîntâmpină astfel de situații.

Halitoza

Atunci când nu te speli pe dinți, creezi un mediu propice pentru placa bacteriană și carii; de fiecare dată când mănânci, resturi de mâncare rămân prinse în dinți și dacă nu sunt periate, placa se va dezvolta și în timp se va întări dând naștere tartrului, care nu poate fi înlăturat decât în cadrul unui cabinet stomatologic.

Toate resturile alimentare rămase în dantura vor cauza halitoza, adică respirația urât mirositoare, așa că singurul mod de prevenție rămâne periajul dentar zilnic.

Gingivita

Înainte ca parodontoza să apară, intervine gingivita, adică inflamația și sângerarea gingiilor. De aceea este extrem de important să cureți nu doar dinții, ci și gingiile și țesuturile moi din cavitatea bucală pentru ca gingivita să nu degenereze într-o afecțiune parodontale mai gravă, mai dureroasă și mult mai dificil de tratat.

Dinții pătați

Unele mâncăruri și băuturi, administrarea de medicamente ori fumatul sunt câteva dintre cauzele apariției colorațiilor dentare, de la galben, până la nuanțe de gri. Medicul stomatolog va fi cel care îți va recomanda un tratament de albire a dinților, căci există mai multe variante.

Cariile

Cariile dentare sunt printre cele ma frecvente probleme stomatologice, afectând cel puțin o dată în viață o persoană. Apar din cauza unei igiene precare a cavității bucale. Pentru prevenirea acestora, este important să mergi la un consult stomatologic o dată la șase luni și să te speli pe dinți ce cel puțin două ori pe zi. Cariile pot fi coronare, radiculare și secundare.

Bolile rare pe dinți, în zona gurii și maxilarului

Hipofosfatazie – HPP

Pacienții cu tulburări de metabolism osos au simptome de hipofosfatazie, precum și cei care suferă de rahitism, gută, reumatism sau osteoporoză. HPP este însă o boală deosebit de rară și apare la doar una din 100.000 de persoane.

Prea mulți sau prea puțini dinți sau erupții anormale ale dinților pot indică o boală rară.

Alte boli sunt caracterizate prin malformații ale maxilarului sau simptome ale țesuturilor moi, cum ar fi mucoasa orală sau buzele. Simptomele care apar trebuie, prin urmare, să fie controlate pentru a evita o boală neplăcută și lungă. Doar un medic poate recunoaște complexitatea bolilor rare și poate evalua corect conexiunile simptomelor, inclusiv cele orale.

Unele boli rare necesită o igienă specială orală. De exemplu, într-o formă particulară de leucemie, îngrijirea orală convențională nu este posibilă. În acest caz, dentistul poate ajuta cu o soluție individuală.

Amelogeneza imperfectă

Amelogeneza imperfectă este numele unui grup de boli genetice rare, care se caracterizează prin tulburări sau anomalii de dezvoltare a smalțului dentar. Sunt boli care afectează mai mult bărbații decât femeile și ale căror semne pot fi observate încă din copilărie. Diagnosticul timpuriu este esențial pentru luarea măsurilor terapeutice și estetice adecvate.

Anodonția

Anodonția este cauzată de lipsa formării mugurilor dentari si se caracterizează prin absența unui dinte sau a mai multora, mergând în același timp chiar până la absența lor totală.

Dentinogeneza imperfectă

Dentinogeneza imperfectă se numără printre anomaliile de structură dentare, afectând ambele dentiții, caracterizată printr-un aspect inestetic, datorat scurtării dinților și colorării anormale ale acestora. Transmiterea se realizează ereditar autozomal, ambele sexe având aceleași șanse de prezentare a maladiei.

Simptome care sugerează că suferi de o problemă dentară

Afecțiunile dentare și cele gingivale nu dau, de cele mai multe ori, simptome care să alarmeze, astfel că multe persoane nici nu știu că au o carie sau gingivită. De aceea, de multe ori se întâmplă să ajungă la medic doar în momentul în care apare durerea sau abcesul.

De aceea, este important să acorzi atenție oricărei schimbări care apare în cavitatea bucală. Descoperă simptomele care îți pot indica prezența unei afecțiuni gingivale sau a unei afecțiuni dentare:

Respirația urât mirositoare

Dacă ai o respirație urât mirositoare care persista, cauza poate să fie o afecțiune gingivală. De asemenea, acest simptom mai poate apărea și dacă ai o carie dentară.  Până să ajungi la cabinetul stomatologic, poți să apelezi la soluții rapide precum: periaj dentar de trei ori pe zi, folosirea apei de gură, dar și a aței dentare.

Afte bucale

Aftele bucale pot avea mai multe cauze, iar unele dintre acestea pot fi de ordin stomatologic. Pot fi cauzate de purtarea aparatului dentar sau de fracturarea unui dinte. Dentistul trebuie să examineze cavitatea bucală cu atenție, pentru a identifica problema.

Amorțeli ale obrajilor

În cazul în care simți amorțeală sau durere în obraz, cauzele pot fi multiple. Poate fi vorba despre probleme ale sinusurilor, despre o carie dentară, artrită ori gingivită. În acest caz trebuie să mergi la un consult de specialitate.

Sângerare gingivală

Gingiile care sângerează pot fi un semn al gingivitei, însă pot fi și rezultatul unui periaj dentar care nu este efectuat cum trebuie. Și folosirea aței dentare poate să ducă la apariția acestui simptom. Ca să afli cauza exactă a sângerării, cel mai bine este să mergi la medic.

Dinți sensibili

Dacă simți o durere ascuțită în momentul în care bei apă prea rece sau fierbinte sau când mănânci dulciuri, acesta poate fi un simptom al sensibilității dentare. De asemenea, durerea poate să fie și rezultatul unei carii dentare, a unei fracturi la unul dintre dinți sau a deteriorării smalțului dentar. Această suferință mai poate să apară și în cazul retracției gingivale, când rădăcina dintelui nu mai este acoperită de gingie.

Durerea de dinți

Dacă simți o durere la un dinte, la o măsea sau la obraz, aceasta poate să aibă drept cauză o carie dentară. De asemenea, poate fi și semnul unei afecțiuni gingivale sau simptomul unui abces dentar. În cazul în care experimentezi astfel de dureri, este cazul să mergi la un consult stomatologic. Singurul în măsură să determine cauza durerii și să indice un tratament este medicul stomatolog.

Teste medicale care descoperă afecțiunile dentare

Problemele stomatologice sunt identificate cu ajutorul mai multor teste medicale, în afară de consultul stomatologic.

Aceste investigații sunt cele care îl ajută pe medicul stomatolog să pună diagnosticul corect, dar și pentru a stabili tratamentul. Iată despre ce teste este vorba:

Radiografia dentară

Cu ajutorul radiografiei dentare, medicul identifică dinții care nu au erup, vede cariile, dar și pierderea de masă osoasă. O astfel de investigație este de folos medicului dentist și ca să urmărească evoluția pacientului după ce a fost supus unui tratament. Poate fi vorba despre un implant dentar, despre un tratament de canal sau o rezecție apicală.

Există mai multe tipuri de radiografii. Astfel, medicul îți poate recomanda radiografia retro-alveolară, care poate fi făcută la unul sau la mai mulți dinți. Cu ajutorul ei, pot fi depistate abcesele, chisturile, dar și infecțiile și tumorile prezente la nivelul cavității bucale.

În urma acestui tip de radiografie pot fi descoperite infecțiile dentare, abcesele, chisturile, tumorile, dar și modificări osoase legate de anumite boli.

Radiografia panoramică este cea care oferă o imagine completă a dinților, de aceea este recomandată pacienților care urmează să facă un implant dentar. Un alt tip de radiografie este cea bite-wing, cu ajutorul căreia pot fi vizualizate coroanele unui grup de dinți. Acest tip de investigație este utilă mai ales pentru identificarea cariilor dentare interproximale și ocluzale aflate în stadiu incipient. Totodată, cu ajutorul unei asemenea radiografii pot fi depistate și fisurile apărute la nivelul smalțului dinților.

Radiografiile dentare pot fi făcute și femeilor însărcinate, însă este nevoie de măsuri suplimentare de protecție.

Tomografia computerizată

O altă investigație pe care o recomandă medicul stomatolog este tomografia computerizată. Există mai multe tipuri de tomografii, printre care tomografia completa maxilară / mandibulară, tomografia maxilară și sinus maxilar, tomografia mandibulară și a canalului mandibular, dar și pentru un singur dinte.

O astfel de investigație are o importanță deosebită în implantologie, dar și pentru tratamentele de canal, pentru că poate să arate poziționarea, dimensiunea și direcționarea canalului.

Cu ajutorul tomografiei computerizate se poate stabili exact măsurile osului în care va fi introdus implantul dentar. De asemenea, poate fi făcută și o simulare, astfel încât medicul și pacientul să vadă cum va fi poziționat implantul dentar.

Obiceiuri dăunătoare sănătății orale

Există mai multe comportamente distructive, care, în timp, pot afecta dantura. De aceea, trebuie să faci tot posibilul să le elimini, dacă vrei să ai dinți frumoși și sănătoși.

Cunoașterea este o parte indispensabilă pentru o îngrijire dentară bună. Pentru a păstra zâmbetul sănătos, stai departe de următoarele comportamente distructive :

  1. Scrâșnitul dinților pe timpul nopții, obicei care poartă numele de bruxism. Dacă ai astfel de probleme este bine să porți o gutieră nocturnă.
  2. Evită să mesteci gheață, bomboane, căci dinții se pot fisura.
  3. Consumul de dulciuri în exces poate să ducă la apariția cariilor dentare.
  4. Fumatul poate să favorizeze apariția dinților îngălbeniți, a bolilor gingivale, cât şi a cariilor dentare. Totodată, poate fi un factor care să ducă la apariția cancerului oral. De aceea, este bine să renunți la acest obicei.
  5. Consumul de cafea în exces poate provoca pete pe dinți.
  6. Deschiderea unor sticle sau a unor ambalaje din plastic cu dinții poate cauza fracturi ale danturii, în special ale danturii frontale.
  7. Biberonul oferit bebelușilor înainte de culcare poate duce la apariția cariilor. De aceea, este bine să folosești o periuță specială cu care să le cureți gingiile și dințișorii.
  8. Excesul de băuturi carbogazoase poate crește riscul apariției cariilor dentare.
  9. Dacă nu te speli pe dinți după fiecare masă, ești mai predispus la carii și acumularea de tartru. De aceea, folosește măcar apă de gură sau o gumă de mestecat.
  10. Nu face exces de bomboane gumate, căci pot dăuna smalțului dentar.
  11. Evită piercingul, căci poate sparge dinții, poate provoca iritarea gingiilor și crește riscul de infecții orale.
  12. Tratează bolile gastrice, dar și tulburările alimentare, căci acestea favorizează aciditatea, lucru care dăunează smalțului dinților.
  13. Nu uita niciodată să te speli pe dinți seara, înainte de culcare.
  14. Nu îți roade unghiile, pentru că favorizează eroziunea dinților frontali.
  15. Nu consuma băuturi foarte reci sau fierbinți, pentru că pot duce la apariția unei sensibilități a smalțului dinților.

Legătura dintre dinți și problemele de sănătate

Starea generală de sănătate a unei persoane se află în strânsă legătură cu sănătatea dentară.

Cavitatea bucală poate fi văzută ca o poartă prin care o serie de microorganisme pot pătrunde în  corp. Aceste microorganisme  pot fi uneori dăunătoare sănătății, cauzând infecții care pot ajunge la alte organe.

Multe dintre afecțiunile dinților sunt cauzate de bacterii și de alte microorganisme dăunătoare. Astfel, pot favoriza apariția cariilor dentare, a bolilor gingivale și a abceselor. În cazul în care aceste probleme dentare nu sunt tratate, microbii se înmulțesc în cavitatea bucală apoi se pot răspândi cu ușurință la alte organe ale corpului.

Există dovezi conform cărora unele boli sistemice pot fi cauzate sau complicate de astfel de infecții orale. Printre afecțiunile sistemice se numără bolile cardiovasculare și pneumonia bacteriană.

Afecțiunile parodontale cresc riscul ca o persoană să se îmbolnăvească de boli de inimă. De exemplu, există o legătură între afecțiunile orale și endocardita infecțioasă, o infecție a învelișului interior al inimii și a valvelor. Boala este cauzată de pătrunderea unor bacterii și a unor fungi patogeni în sânge, care ajung în cele din urmă în inimă. Cercetări efectuate în domeniu au arătat că există o legătură între infecțiile dentare și extracții dentare și declanșarea endocarditei infecțioase.

O altă problemă pe care o pot cauza infecțiile orale netratate este greutatea mică la naștere. Astfel, femeile afectate nasc copii care au sub 2.500 de grame. Totodată,gingivita lăsată netratată poate să crească riscul de naștere prematură.

Pericol de osteomielită

Un abces dentar poate să ducă la apariția osteomielitei, pentru că bacteriile care l-au provocat pătrund în sânge, apoi ajung în oase. Astfel, osul din vecinătatea abcesului dentar și măduva osoasă sunt infectate.

De asemenea, bolile parodontale pot să crească riscul de diabet zaharat, cât și să îl exacerbeze, ceea ce înseamnă că simptomele pot să devină mai severe.

Lăsate netratate, cariile pot afecta pancreasul,organ care secretă insulină și reglează nivelul glicemiei. Dacă  bacteriile aflate în cariile dinților atacă pancreasul, acesta nu va mai funcționa normal, favorizând apariția diabetului de tip 2.

Așa că este important să acorzi importanța cuvenită problemelor cavității bucale, oricât de minore ar părea, și să nu le lași netratate.

Influența hormonilor asupra sănătății bucale

Cu toate că statisticile susțin că femeile tind să aibă mai mare grijă de igiena lor orală, schimbările hormonale ce intervin în timpul vieții pot afecta condiția sănătății lor bucale făcându-le mai susceptibile la boli parodontale și alte condiții similare. Desigur, sarcina în sine nu cauzează pierderea dinților; cu toate acestea, femeile însărcinate remarcă sângerări gingivale în timpul periajului, iar această sângerare poate apărea independent de modul în care se efectuează periajul.

Care sunt fazele prin care trece o femeie pentru a deveni pasibilă de probleme de sănătate orală ca rezultat al fluctuațiilor hormonale?

  • Pubertate. Producerea de estrogen și progesteron poate crește circulația sangvină la nivelul gingiilor; dacă gingiile devin sensibile, pacienții tind să amâne periajul și folosirea aței dentare, cauzând astfel probleme de sănătate orală.
  • Menstruația. Creșterea semnificativă a nivelului de progesteron în timpul ciclului menstrual poate cauza simptome orale foarte similare gingivitei, care durează însă numai câteva zile: inflamarea gingiilor, sângerare, umflături ale glandelor salivare etc.
  • Sarcină. Femeile însărcinate au parte de schimbări hormonale severe. Progesteronul poate face femeile susceptibile la tartru și gingivită. Din păcate, anumite mituri spun că tratamentele în timpul sarcinii nu sunt recomandate. Din contră, recomandăm curățare profesională mai des pacientelor noastre însărcinate, fapt important atât pentru mamă cât și pentru copil.
  • Folosirea contraceptivelor (anticoncepționalelor). Femeile care iau anticoncepționale orale se plâng deseori că au inflamații ale gingiilor. Acest simptom apare ca rezultat al reacției exagerate a corpului la toxinele prezente în placa dentară. Informați-vă întotdeauna doctorul dacă luați anticoncepționale orale, în special dacă acesta trebuie să vă prescrie medicație pentru sănătatea dumneavoastră orală.
  • Menopauză. Schimbările hormonale care apar pe durata menopauzei sunt comparabile ca intensitate cu cele din perioada pubertății. Femeile se plâng de multe simptome: senzații de arsură la nivelul gurii, dinți sensibili, gura uscată, gust alterat etc. Printre aceste simptome, scăderea fluxului de salivă este probabil unul dintre cele mai grave pentru sănătatea orală a femeii. Un alt simptom semnificativ asociat cu menopauza este pierderea de masă osoasă, întrucât pierderea de masă osoasă la nivelul mandibulei și / sau al maxilarului poate duce la pierderea dinților. Dacă observați semne de retragere a gingiei, nu uitați că acesta poate fi un semn că aveți pierdere de masă osoasă. Puteți discuta într-un asemenea caz opțiunile de terapie cu estrogen cu medicul dumneavoastră.

Stresul și problemele dentare

rugaciune

Cele mai multe probleme dentare induse direct de o viață stresantă sunt bine-cunoscute de oamenii din toată lumea și modurile medicale generale folosite pentru a le trata sunt la fel de bine stabilite. Din perspectiva aceasta, bruxismul, igiena orală defectuoasă, bolile parodontale și aftele sunt tratate corespunzător de dentiști, în timp ce pacienților li se explică impactul acestor condiții asupra vieților lor.

Stresul favorizează ulcerațiile

Ulcerațiile apar în interiorul gurii, fiind favorizate de stres și anxietate. Cele mai multe dispar într-un interval de 7- 10 zile. Pentru a reduce iritația, evită alimentele picante, prea calde sau pe cele cu un conținut ridicat de acid, cum ar fi roșiile sau citricele.

Stresul, un factor de apariție a bruxismului

Stresul poate determina anumite persoane să își încleșteze dinții,în special noaptea, în timpul somnului. Această problemă stomatologică este cunoscută drept bruxism. Din cauza bruxismului pot avea de suferit și unele lucrări dentare, precum coroanele și punțile.

Bruxismul poate duce la erodarea smalțului dentar, cât și la sensibilitate dentară. Totodată, bruxism poate duce și la probleme cu articulația temporo-mandibulară ( ATM), care este îmbinarea dintre mandibulă și osul temporal.

Poate  favoriza o igienă orală precară

Persoanele care se află într-o stare continuă de stres sunt mai predispuse la o igienă orală precară. Acest lucru se întâmplă pentru că, din cauza agitației, pot sări peste obiceiurile zilnice de igienă orală, precum folosirea aței dentare și periajul dentar. Astfel, se pot agrava unele probleme dentare deja existente sau pot apărea unele noi.

Tot din cauza stresului unele persoane pot să capete un apetit crescut, ceea ce ar putea favoriza consumul de alimente nesănătoase, precum dulciurile și băuturile acidulate.

Favorizează boli ale gingiilor

Anxietatea poate determina o creștere a plăcii dentare, chiar și atunci când nivelurile ridicate de stres sunt pe termen scurt.

Pe termen lung, stresul crește riscul de sângerare gingiilor și a gingivitei.

Stresul poate duce la depresie, iar pacienții diagnosticați cu această maladie au un risc dublu ca tratamentul bolilor gingivale să nu fie eficient, comparativ cu cei care nu sunt deprimați.

Combaterea stresului

Cu toate acestea, există o modalitate mai rapidă, mai sigură și mult mai eficientă de a elimina aceste riscuri potențiale din viața dumneavoastră: prin gestionarea mai bună a circumstanțelor stresante. Acest articol oferă detalii în legătură cu modurile prin care puteți reduce stresul, cu implicații directe asupra sănătății dumneavoastră orale. Astfel, ar trebui să citiți pașii de mai jos contextual și să îi aplicați ca atare:

  • Stabiliți un program zilnic pentru a vă asigura că nu ratați sesiunile de periaj dimineața și seara. Acest fapt este foarte important: când sunt stresați, oamenii tind să ignore igiena, ceea ce poate avea impact asupra sănătății dinților lor. În loc să vă facă să vă simțiți încă și mai stresat(ă), un program strict în legătură cu responsabilitățile zilnice față de corpul dumneavoastră vă va face să fiți mai relaxat(ă) și mai în acord cu organismul dumneavoastră.
  • Redefiniți-vă perspectiva asupra exercițiilor fizice. Alegeți un set de exerciții (fie acasă, fie într-un centru specializat) și urmați această activitate relaxantă de cel puțin două ori pe săptămână.
  • Nu mâncați prea mult seara. Stresul are efecte directe asupra obiceiurilor alimentare; dacă tindeți să mâncați ca să vă calmați, regândiți-vă atitudinea: acest fapt vă va afecta organismul pe termen lung, reducând astfel șansele dumneavoastră la o bună sănătate orală.
  • Stabiliți o distincție clară între orele de lucru și cele personale, și nu depășiți niciodată linia dintre cele două. Asociați igiena cu cele din urmă și acționați corespunzător. Oamenii stresați de muncă tind să perceapă igiena ca pe o altă responsabilitate plictisitoare pe care trebuie să o integreze programului lor aglomerat. În loc să faceți asta, trebuie să reînvățați că igiena dumneavoastră, incluzând igiena orală, este un dar pe care îl puteți face corpului dumneavoastră în fiecare zi. Din această cauză, activitatea ar trebui să fie una plăcută.
  • Nu mai mâncați bomboane sau mâncare de proastă calitate din simplul impuls; încercați mai bine ceaiuri și fructe proaspete.
  • Nu uitați că dezechilibrele emoționale pot influența sistemul dumneavoastră imunitar, ceea ce poate duce la apariția infecțiilor, inclusiv a infecțiilor dentare.

Dependența de substanțe

În cazul persoanelor dependente de substanțe cum ar fi alcoolul, marijuana, amfetaminele și opioidele (terapeutice sau de altă natură) se înregistrează de obicei o degradare accelerată a stării danturii, de exemplu în termen de doar un an în cazul consumatorilor de opioide. Cauzele variază de la igiena dentară precară (pe care statisticile o asociază cu comportamentele specifice de dependență de substanțe), la diverse cauze mai complexe și mai generale (afectarea sistemului imunitar, obiceiuri alimentare nesănătoase, depresie, lipsă de motivație, situație financiară etc.). Indiferent de clasificarea acestor substanțe (droguri ilicite, medicamente prescrise de medic sau droguri legale), efectele abuzului par să aibă același rezultat devastator asupra sănătății orale.

Cum poate ajuta medicul stomatolog?

Tratamentul este complex și de lungă durată, implicând terapie comportamentală, consiliere și medicație și are în vedere, pe lângă abuzul de droguri, aspecte multiple ale nevoilor pacientului, inclusiv rezolvarea problemelor dentare. Medicul stomatolog poate propune tratamente care se adresează strict simptomelor de la nivelul cavității orale, însă rolul său este esențialmente important în diagnosticare.

Recunoașterea simptomelor reprezintă un pas crucial în tratarea dependenței de substanțe, un comportament care provoacă în anumite cazuri schimbări la nivelul structurii și funcției creierului, vizibile în forma declinului sănătății mentale. Nu toate simptomele consumului de droguri sunt vizibile în timpul unei vizite de rutină la stomatolog, însă există destule semne numai la nivelul cavității bucale suficient de greu de ignorat: xerostomie, diverse forme de hipercheratoză, bruxism, eroziuni severe și carii multiple ale danturii, carcinoame, candidoze, infecții și necroze ale gingiei, leziuni, ulcerații etc., dintre care unele au risc crescut de a evolua în cancere orale.

Recuperarea după dependență și tratamentul stomatologic

Este obligatoriu ca medicul stomatolog să cunoască detaliile tratamentului de recuperare. Anumite substanțe vor fi evitate pentru a nu obstrucționa recuperarea, de aceea medicul stomatolog va concepe o strategie personalizată de management al durerii.

În funcție de substanța care a creat dependența, este strict interzisă folosirea în cadrul tratamentului stomatologic a anumitor substanțe care altfel se folosesc în mod obișnuit.

De asemenea, medicul stomatolog vine în întâmpinarea problemei anesteziei care poate fi mai puțin eficientă împotriva durerii la pacienții cu dependență sau cu istoric de dependență de substanțe, decât la alți pacienți.

Dantura cu probleme și bolile de inimă

Corelația dintre igiena dentară deficitară și bolile cardiovasculare

În urma unor studii pe termen lung, efectuate pe mai multe mii de pacienți, cercetători din toată lumea au descoperit corelația dintre igiena dentară deficitară și riscul crescut de boli cardiovasculare. Pentru un studiu publicat în 2011, de exemplu, cercetătorii suedezi au examinat stomatologic în detaliu aproximativ 8000 de pacienți pe o perioadă de peste 13 ani, timp în care peste o mie de pacienți au suferit un atac de cord, o insuficiență cardiacă sau un accident vascular cerebral. O analiză a relevat, printre altele, o relație statistică între gingiile bolnave și probabilitatea unui atac de cord, un sfert dintre pacienții cu gingiile bolnave având un risc crescut cu 70 la sută.

Împreună cu alte studii care oferă rezultate similare, suspiciunea este confirmată: dinții bolnavi și în special gingiile bolnave sunt periculoase pentru inimă.

În ciuda acestor studii, modul în care sănătatea orală deficitară dăunează inimii nu este încă decodificată. Din cauza inflamației cronice din gură – ca și în cazul oricărei inflamații – bacteriile se mișcă prin corp și pot ataca zone sensibile cum ar fi articulațiile și vasele. Ele se înmulțesc pe gingiile bolnave, unde pot pătrunde prin răni mici și se rătăcesc prin corp. Este ușor de imaginat că acestea provoacă o inflamație a vaselor coronare, a mușchilor sau a supapelor din inimă. Deși bacteriile orale au fost găsite pe vasele cardiovasculare, există încă lipsa de dovezi că acestea au fost cauza schimbărilor patologice.

Legătura dintre inflamația cronică și bolile cardiovasculare este, de asemenea, bine documentată pentru alte boli. De exemplu, pacienții cu reumatism au, de asemenea, un risc crescut de atac de cord.

Un procent ridicat de 73% dintre adulții cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani, au parodontită moderată sau severă. Aceasta inflamație a gingiilor este suspectată că favorizează bolile cardiovasculare. Nimeni nu poate spune însă cu siguranță câte dintre atacurile de inima anuale din țara noastră sunt atribuite gingivitei.

Legătura dintre dinții bolnavi și alte boli

Danturile bolnave și gingiile bolnave par să aibă o influență proastă nu numai asupra inimii și circulației. În ultimii ani, există tot mai multe dovezi că alte boli sunt legate de această problemă: reumatism, insuficiență renală, avort spontan și chiar demență. Deosebit de puternică este legătura cu diabetul zaharat.

Oamenii de știință suspectează un sistem imunitar slăbit, care este adesea asociat cu diabetul zaharat. Studiile recente arată că nu numai diabetul zaharat influențează parodontita, dar și parodontita pare să afecteze nivelul zahărului din sânge al diabeticilor. La diabeticii care sunt tratați pentru boala parodontală, nivelul mediu al zahărului din sânge scade.

Ideal, pentru a preîntâmpina orice posibilă asociere, este deprinderea unei igiene orale corespunzătoare și vizitele regulate la medicul dentist.

Simple măsuri de profilaxie

Stomatologii ne sfătuiesc să ne spălăm dinții cel puțin de două ori pe zi și, de asemenea, să curățăm temeinic spațiile interdentare.

Din această perspectivă, o curățare profesională a dinților și, dacă este necesar, tratamentul bolii parodontale este, cu siguranță, un bloc de construcție pentru prevenirea bolilor de inimă. Cheia sănătății este de a nu fuma, de a face sport cel puțin o jumătate de oră de câteva ori pe săptămână, de a mânca sănătos și de a menține tensiunea arterială sub control.

Important: Pe periuța de dinți, germenii bolii parodontale aderă foarte bine. Datorită umidității din mediul înconjurător veți găsi pe firele de păr din periuță un teren de reproducere ideal. Controlul eficient este obținut prin dezinfectarea periodică a periuței de dinți cu spray-ul dentar dezinfectant.

Diabetul și sănătatea orală

Persoanele care au fost diagnosticate cu această boală trebuie să acorde o mare importanță sănătății orale, în condițiile în care această afecțiune poate să favorizeze apariția unor probleme de sănătate orală.

În cazul diabeticilor, producția de salivă poate să fie mai mică, de aceea este mai mare riscul să sufere de sindrom de gură uscată. De asemenea, poate să apară și respirația urât mirositoare. Din cauza nivelului crescut de glucoză din sânge, diabeticii sunt mai predispuși la afecțiuni parodontale precum gingivita și parodontita. Totodată, sunt mai predispuși și la infecții bacteriene. Diabeticii au un risc mai mare de pierdere a osului și a dinților. Din fericire, pot apela la implantul dentar, în cazul în care își pierd unul sau mai mulți dinți.

În cazul copiilor cu diabet, dinții pot erupe mai devreme decât în cazul celorlalți copii.

Ce trebuie să facă o persoană care suferă de diabet în ceea ce privește sănătatea orală

Pentru un diabetic este foarte important să aibă o igienă orală corespunzătoare, să aibă un periaj dentar corect, pe care să îl efectueze de două-trei ori pe zi. Folosirea aței dentare este, de asemenea indicată deoarece ajută la eliminarea mai precisă a resturilor de alimente căci pătrunde între spațiile dintre dinți, acolo unde perii de la periuța dentară nu reușesc să ajungă.

Este important, de asemenea, să meargă periodic la un control stomatologic, mai des decât persoanele sănătoase (de aproximativ trei-patru ori pe an).

Complicații la tratamentele dentare

tratament stomatologic

În urma unui tratament stomatologic, care poate fi o extracție, un tratament de canal, o obturație sau un implant dentar, la unii pacienți pot apărea complicații, unele mai ușoare, altele care pot pune viața în pericol.

La primele semne ale apariției unei astfel de complicații, este important ca pacientul să se prezinte la medic. Cu cât este mai devreme depistată, cu atât mai bine.

Tumefierea

Una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă pacienții o reprezintă tumefierea. Apare în special după o extracție și după intervenții care țin de chirurgia parodontală. Umflătura se retrage mai repede dacă aplici o pungă cu gheață pe obraz, în primele 18 ore de la intervenție. Gheața ar trebui să stea 15 de minute pe obraz, apoi să faci o pauză de cinci minute, după care reaplici.

În cazul în care umflătura persistă sau crește după 3 zile sau în cazul în care durerea este din ce în ce mai severă, poate fi vorba despre apariția unei infecții, de aceea trebuie să mergi la medicul dentist.

Sângerările

Sângerarea după un tratament dentar, în special extracția, este comună. De obicei, sângerarea poate fi oprită prin menținerea constantă a unui tifon pe zona unde a avut loc extracția, cel puțin două ore de la intervenție. În cazul în care sângerarea continuă mai mult de câteva ore, trebuie să fie anunțat medicul stomatolog. Poate fi nevoie ca acesta să curețe zona și să intervină chirurgical, pentru a închide zona prin cusături. Oamenii care iau în mod regulat un anticoagulant ( medicament care previne formarea cheagurilor), trebuie să anunțe medicul dentist, deoarece aceste pastile cresc riscul de hemoragie.

Infecția

O altă complicație care poate să apară în urma unui tratament stomatologic este infecția. Se poate instala în urma unor proceduri  precum extracțiile dentare, dar și rezecțiile apicale, tratamentul de canal și implantul dentar.

În ciuda faptului că pacienților le sunt recomandate măsuri pentru a fi prevenite infecțiile, precum o cură cu antibiotice, folosirea apei de gură cu proprietăți antibacteriene, evitarea fumatului, unii dintre aceștia pot face o infecție. În acest caz, cel afectat trebuie să meargă de urgență la medic, care va curăța zona și va stabili o metodă de tratament, în funcție de factorii declanșatori ai infecției, cât și în funcție de gravitate.

Alergiile

Unele substanțe folosite în tratamentele dentare pot duce la apariția de alergii. Aceste substanțe poartă numele de alergeni.

Anumite reacții alergice sunt ușoare, în timp ce altele pot fi severe și pot pune viața pacientului în pericol. Reacțiile alergice apar mai frecvent la persoanele cu antecedente familiale de alergii. Substanțele care nu duc la apariția de reacții alergice la unii pacienți, inclusiv cele din medicamente, le pot face rău altora.

Ce sunt reacțiile alergice

Reacțiile alergice sunt sensibilități la diferite substanțe sau materiale cunoscute sub numele de alergeni. Alergiile pot fi ușoare, dar există și cazuri grave în care cei afectați pot intra în șoc anafilactic, iar în cele din urmă pot muri în 15 minute. Acest lucru se întâmplă însă foarte rar.

În mod normal, alergiile sunt ereditare, existând mai multe cazuri în cadrul aceleiași familii. În general, la primul contact cu alergenul persoana respectivă are o reacție destul de ușoară, apoi la următorul contact cu alergenul respectiv organismul reacționează mai puternic, deoarece sistemul imunitar este deja în alertă.

Ce trebuie să faci dacă suferi de anumite alergii

Dacă suferi de alergii, spune-i medicului stomatolog acest lucru, astfel încât acesta să aleagă tratamentul care să nu îți facă rău.

Manifestările alergice pot apărea la câteva minute după folosirea alergenului, însă există cazuri când alergia apare la o lună, chiar și la sase luni de la procedura stomatologică. Manifestările apar din cauza substanțelor folosite la unele lucrări dentare, precum implantul dentar sau aplicarea de coroane dentare.

Printre simptomele care pot semnala prezența unei alergii se numără senzația de arsură în gură, iritații ale gingiei, senzația de gură uscată, ulcerații pe suprafața limbii.

De asemenea, o persoană alergică poate experimenta simptome precum roșeață a ochilor, mâncărimi ale pielii, dar și în jurul ochilor. Cea mai periculoasă reacție alergică este șocul anafilactic, care se manifestă prin dificultăți de înghițire și de vorbire, variații ale pulsului, crampe abdominale, amețeli, vomă, anxietate, pierderea cunoștinței.

De aceea, efectuarea de teste de alergie, în special la pacienții care au un istoric în acest sens, sunt foarte utile.

La ce pot apărea reacții alergice

Anestezia, latexul, dar și alte materiale folosite de medicii stomatologi pot provoca reacții alergice. Alergiile stomatologice pot apărea din cauza materialelor folosite, însă nu sunt probleme răspândite.

În momentul în care o persoană este alergică la anumite materiale, acestea sunt înlocuite cu unele care nu îi provoacă alergii pacientului. De aceea este foarte important ca în momentul în care un pacient știe ca suferă de diverse alergii să-i comunice medicului stomatolog acest lucru, încă de la prima vizită.

Anestezie locală

Deși nu sunt frecvente, există pacienți care suferă reacții alergice la anestezia locală, care este utilizată pentru tratamente orale. Acest tip de alergie se poate manifesta sub formă de dermatită. În cazuri foarte rare, poate apărea șocul anafilactic.

În general, pacienții care au hipersensibilitate alergică la medicamente, în cazul anesteziei locale pot suferi de: eritem, prurit, urticarie, dermatită exfoliativă, edem facial sau oral.

Latex

Latexul este regăsit în special în mânușile purtate de medicii stomatologi. Pe lângă acestea extrem de puține materiale și instrumente stomatologice pot conține latex. Printre acestea se numără partea neagra a seringilor și anumite tampoane folosite de medicii stomatologi.

Mai pot conține latex anumite materiale folosite pentru plombarea dinților, duzele de aspirație, furtunurile sau conductele de apă ale dispozitivelor, însă în cantități foarte mici.

Materiale pentru amprenta dentară

Pentru a lua amprenta danturii, stomatologii folosesc diverse materiale. Alergiile sau hipersensibilitatea la aceste produse este rară, dar nu imposibilă. Alergiile pot apărea la diverși compușii precum poliesterii, din cauza esterului de sulf. Primele semne care avertiză dentistul că pacientul suferă de o reacție alergică sunt: pruritul, arsură sau roșeața mucoasei.

Adezivi dentari și rășini

Adezivii dentari sau materialele de reparare a dinților, cunoscute ca plombe, pot provoca alergii. Acestea pot conține rășini sau esteri care pot duce la apariția reacțiilor alergice. Același lucru se întâmplă și în cazul rășinilor, folosite pentru fixarea protezelor. Acestea pot apărea în momentul în care substanța respectivă intră în contact cu pielea sau cu membrana mucoasă, ducând la apariția dermatitei.

Metale

În stomatologie sunt utilizate adesea metale precum: platină, nichel, cobalt sau crom. Acestea pot duce la apariția dermatitei alergice de contact. Nichelul – cel mai alergic metal folosit în stomatologie – poate duce la inflamații și fisuri ale buzelor, eczemă cronică a obrajilor și a mâinilor sau chiar a edemelor pleoapelor.