BLOG

Pot provoca alergii tratamentele buco-dentare?

2018-12-21T12:46:30+02:0011 ianuarie 2019|Categorii: Educație pacienți|

Anestezia, latexul, dar și alte materiale folosite de medicii stomatologi pot provoca reacții alergice. Alergiile stomatologice pot apărea din cauza materialelor folosite, însă nu sunt probleme răspândite.

În momentul în care o persoană este alergică la anumite materiale, acestea sunt înlocuite cu unele care nu îi provoacă alergii pacientului. De aceea este foarte important ca în momentul în care un pacient știe ca suferă de diverse alergii să-i comunice medicului stomatolog acest lucru, încă de la prima vizită.

Ce sunt reacțiile alergice

Reacțiile alergice sunt sensibilități la diferite substanțe sau materiale cunoscute sub numele de alergeni. Alergiile pot fi ușoare, dar există și cazuri grave în care cei afectați pot intra în șoc anafilactic, iar în cele din urmă pot muri în 15 minute. Acest lucru se întâmplă însă foarte rar.

În mod normal, alergiile sunt ereditare, existând mai multe cazuri în cadrul aceleiași familii. În general, la primul contact cu alergenul persoana respectivă are o reacție destul de ușoară, apoi la următorul contact cu alergenul respectiv organismul reacționează mai puternic, deoarece sistemul imunitar este deja în alertă.

Principalele alergii în stomatologie

Unele substanțe, materiale și ustensile folosite în cabinetul stomatologic pot provoca reacții alergice. De cele mai multe ori alergiile sunt cauzate de:

1. Anestezie locală

Deși nu sunt frecvente, există pacienți care suferă reacții alergice la anestezia locală, care este utilizată pentru tratamente orale. Acest tip de alergie se poate manifesta sub formă de dermatită. În cazuri foarte rare, poate apărea șocul anafilactic.

În general, pacienții care au hipersensibilitate alergică la medicamente, în cazul anesteziei locale pot suferi de: eritem, prurit, urticarie, dermatită exfoliativă, edem facial sau oral.

2. Latex

Latexul este regăsit în special în mânușile purtate de medicii stomatologi. Pe lângă acestea extrem de puține materiale și instrumente stomatologice pot conține latex. Printre acestea se numără partea neagra a seringilor și anumite tampoane folosite de medicii stomatologi.

Mai pot conține latex anumite materiale folosite pentru plombarea dinților, duzele de aspirație, furtunurile sau conductele de apă ale dispozitivelor, însă în cantități foarte mici.

3. Materiale pentru amprenta dentară

Pentru a lua amprenta danturii, stomatologii folosesc diverse materiale. Alergiile sau hipersensibilitatea la aceste produse este rară, dar nu imposibilă. Alergiile pot apărea la diverși compușii precum poliesterii, din cauza esterului de sulf. Primele semne care avertiză dentistul că pacientul suferă de o reacție alergică sunt: pruritul, arsură sau roșeața mucoasei.

4. Adezivi dentari și rășini

Adezivii dentari sau materialele de reparare a dinților, cunoscute ca plombe, pot provoca alergii. Acestea pot conține rășini sau esteri care pot duce la apariția reacțiilor alergice. Același lucru se întâmplă și în cazul rășinilor, folosite pentru fixarea protezelor. Acestea pot apărea în momentul în care substanța respectivă intră în contact cu pielea sau cu membrana mucoasă, ducând la apariția dermatitei.

5. Metale

În stomatologie sunt utilizate adesea metale precum: platină, nichel, cobalt sau crom. Acestea pot duce la apariția dermatitei alergice de contact. Nichelul – cel mai alergic metal folosit în stomatologie – poate duce la inflamații și fisuri ale buzelor, eczemă cronică a obrajilor și a mâinilor sau chiar a edemelor pleoapelor.

Lasă un răspuns

Clinica IVORY - Dentfix menționează faptul că orice indicație oferită prin intermediul comentariilor pe acest site nu trebuie considerată opinie medicală autorizată. Pentru a primi o opinie medicală autorizată este obligatoriu să vă prezentați personal la medicul dumneavoastră care vă poate consulta clinic conform procedurilor reglementate legal. Puteți urma sugestiile din secțiunea următoare numai pe propria răspundere.

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonare  
Notifică-mă pentru

-1000 Euro pe arcadă

dinți ficși într-o zi
CITEȘTE OFERTA
Programul de accelerare se aplică numai pentru implanturile dentare TRI SWISS începând cu 25 martie 2019
close-link

Programează-te ACUM

Restaurări complete în timp record!
IVORY propune implanturile elvețiene TRI garantate pe viață
Află mai multe
Închide
ChatbotPollForm-DoNotDelete