BLOG

Sângerarea gingiilor

2018-11-08T14:26:14+00:006 decembrie 2018|Categorii: Educație pacienți|

Tuturor ni se întâmplă cel puțin o dată în viață să ne sângereze gingiile. În unele cazuri poate fi vorba doar de un periaj agresiv, însă de cele mai multe ori sângerările ascund afecțiuni grave. Din acest motiv orice sângerare este un motiv de îngrijorare.

Primul pas spre îmbunătățirea sănătății orale este să acordăm o atenție deosebită danturii și gingiilor. În acest fel vei putea înțelege mai ușor cu ce probleme te confrunți. În momentul în care nu acorzi o atenție deosebită igienei și sângerărilor gingivale, riscul să te alegi cu o gingivită și apoi parodontită sunt foarte mari.

Primul lucru pe care trebuie să-l faci când observi sângerări gingivale este să mergi la medicul stomatolog. Acesta este singurul în măsură să evalueze starea gingiilor și să depisteze cauza sângerării.

Cauzele sângerării gingiilor

De cele mai multe ori pacienții care se confruntă cu sângerări ale gingiilor suferă de gingivită, o boala inflamatorie a gingiilor, însă sângerările pot fi provocate de o mulțime de factori. Printre aceștia, cei mai frecvenți sunt:

  • Prezența tartrului
  • Modificări hormonale cauzate de sarcină sau pubertate
  • Factori genetici
  • Proteze dentare injectate
  • Spălarea agresivă a dinților (apăsarea cu forță pe periuță sau folosirea unei periuțe tari)
  • Abuzul de ață dentară
  • Utilizarea aparatului dentar
  • Anumite tratamente medicamentoase
  • Deficitul de vitamina K
  • Diabet
  • Anemie
  • Hepatită

Ce trebuie să faci dacă îți sângerează gingiile

După cum am menționat mai sus, primul pas este să mergi la dentist, deoarece este foarte important ca acesta să găsească adevărata cauză a sângerării.

Tratamentul aplicat de medicul stomatolog variază de la pacient la pacient în funcție de motivul pentru care apar sângerările și istoricul medical al acestora. Astfel tratamentul poate fi un simplu detartraj sau se poate ajunge până intervenții chirurgicale în cazuri foarte grave.

Cum poți preveni sângerările gingivale

  • Mergi periodic la un control stomatologic. În acest fel medicul va descoperi ți trata din timp orice problemă, până să se agraveze.
  • O igienă orală bună. Mai exact perieri de minim două ori pe zi, cu o periuță cu peri moi. Atenție, periajul trebuie efectuat cu blândețe. După periaj medicii recomandă folosirea aței dentare pentru a elimina orice resturi rămase printre dinți și apoi clătirea gurii cu apă de gură.
  • Un stil de viață sănătos. O alimentație sănătoasă și evitarea consumului de tutun și alcool vor influența întotdeauna sănătatea orală. Persoanele care duc un stil de viață sănătos au întotdeauna o dantură mai sănătoasă.

Lasă un răspuns

Clinica IVORY - Dentfix menționează faptul că orice indicație oferită prin intermediul comentariilor pe acest site nu trebuie considerată opinie medicală autorizată. Pentru a primi o opinie medicală autorizată este obligatoriu să vă prezentați personal la medicul dumneavoastră care vă poate consulta clinic conform procedurilor reglementate legal. Puteți urma sugestiile din secțiunea următoare numai pe propria răspundere.

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonare  
Notifică-mă pentru
Orar special (închis sau program redus)
Ajunul Craciunului
24/12/2018
Crăciun:
25/12/2018 - 26/12/2018
Anul nou:
31/12/2018 - 02/01/2019


program redus:
27/12/2018
10:00 - 14:00
program redus:
28/12/2018
10:00 - 14:00
close-link

Programează-te ACUM

ChatbotPollForm-DoNotDelete
ORAR
2018