Suzeta și dinții

2018-09-06T09:35:12+00:006 septembrie 2018|Categorii: Educație pacienți|

Efectele folosirii îndelungate a suzetei

Folosirea pe termen lung a suzetei influențează forma gurii și aliniamentul dinților, deoarece pe măsura ce bebelușii și copiii cu vârsta de până la 4 ani cresc și se maturizează din punct de vedere fizic, maxilarul lor va crește influențat fiind de forma suzetei, când este folosită frecvent. De altfel același lucru se întâmplă și în cazul copiilor care își sug degetul; pe măsură ce dinții frontali superiori cresc, ei se înclină în față, pot deveni strâmbi și cel mic poate dezvolta o mușcătură greșită. Alinierea maxilarului și poziția dinților pot avea de suferit atunci când suzeta este folosită în mod incorect și pentru o perioadă de timp mai mare, iar forma cerului gurii poate suferi modificări.

Când devine suzeta o problemă

Suzeta are numeroase beneficii pentru bebeluși, de aceea specialiștii nu exclud folosirea ei, ci recomandă doar ca folosirea acesteia să înceteze imediat ce apar dinții de lapte și nu mai târziu de vârsta de 2 ani, pentru a putea evita astfel apariția oricăror probleme sau complicații ale danturii celor mici.

Medicii susțin că folosirea suzetei în cazul bebelușilor cu vârste între 1 și 6 luni reduce riscul sindromului morții subite a nou născutului, deși dacă îi dai bebelușului suzeta în primele săptămâni de după naștere este posibil ca acest lucru să afecteze dorința sa de alăptare la sânul mamei.

Când ar trebui să nu mai folosiți suzeta

Cel mai bun moment pentru a întrerupe folosirea suzetei este atunci când bebelușul începe să gângurească, în jurul vârstei de 6 luni, deoarece acesta este momentul când ei capătă control asupra gurii, limbii și suptului, și tot acum încep să apară și primii dinți, iar suzeta poate fi înlocuită cu alte obiecte ce le pot oferi alinare.

Atunci când suzeta se folosește și după ce copilul a trecut de vârsta de 2 ani, cresc șansele ca el să dezvolte probleme dentare și în mod specific probleme legate de mușcătură. Folosirea îndelungată a suzetei este asociată cu malocluzia dentară, putând cauza alinierea incorectă a dinților.

Lasă un răspuns

Clinica IVORY - Dentfix menționează faptul că orice indicație oferită prin intermediul comentariilor pe acest site nu trebuie considerată opinie medicală autorizată. Pentru a primi o opinie medicală autorizată este obligatoriu să vă prezentați personal la medicul dumneavoastră care vă poate consulta clinic conform procedurilor reglementate legal. Puteți urma sugestiile din secțiunea următoare numai pe propria răspundere.

avatar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  Abonare  
Notifică-mă pentru

Programează-te ACUM

ChatbotPollForm-DoNotDelete