Importanța unei bune igiene orale cu o periuță de dinți potrivită nu poate fi subestimată de nimeni și asta nu doar datorită sănătății dentare, ci și a stării tale de bine, în general. De altfel, afecțiunile gingivale reprezintă un factor de risc în dezvoltarea unor afecțiuni serioase, cum sunt cele cardiace sau diabetul.

De la o vârstă fragedă, suntem învățați că, dacă ne spălăm pe dinți zilnic, atunci gingiile și dinții noștri își vor păstra sănătatea, însă ce tip de periuță de dinți alegem?

Acum aproape 100 de ani, atunci când primele periuțe cu peri de nailon au fost inventate, nu existau prea multe opțiuni pentru a alege, acum însă situația este diferită; majoritatea magazinelor și farmaciilor oferă o gamă foarte variată de periuțe de dinți, incluzând atât varietăți clasice, cât și electrice.

Iată de ce trebuie să ții cont atunci când alegi periuța de dinți:

Indiferent dacă este clasică sau nu, există câteva caracteristici ale periuței de dinți pe care ar trebui să le ai în vedere atunci când faci alegerea:

Dimensiunea

Cea mai bună periuță de dinți pentru tine este cea care îți oferă un acces facil la întreaga suprafață a dinților tăi, astfel încât să o poți manevra pentru a curăța și zonele greu accesibile și trebuie să aibă un mâner pe care să îl ții în mână fără niciun disconfort.

Tipul de peri

Indiferent că este o periuță clasică sau electrică, vei avea de ales între peri cu duritate medie, fermă sau moi. Medicii dentiști spun că periuța de dinți cu peri moi este alegerea cea mai sigură; în funcție de cât de rezistenți sunt dinții și cât de viguros se execută periajul, o periuță cu peri mai tari ar putea să cauzeze smalțului și gingiilor. Ca să te asiguri că periajul este unul protectiv și sănătos, alege o periuță de dinți cu peri cu vârfuri rotunjite.

 Pe care o alegi?

Atât timp cât îți periezi dinții regulat, folosind tehnica corectă de periaj, ar trebui să poți reduce apariția plăcii bacteriene și să îți menții gingiile sănătoase, indiferent dacă folosești o periuță clasică sau electrică, însă iată câteva lucruri pe care să le ai în vedere atunci când alegi între periuța clasică și cea electrică:

 Costul

Deși există și periuțe de dinți electrice cu prețuri mai accesibile, în general o periuță de dinți este mult mai costisitoare decât una clasică și, în afară de cheltuiala de achiziție, va trebui să înlocuiești capul acesteia cu rezerve la fel de des cum înlocuiești periuța de dinți clasică; desigur, dacă o periuța de dinți electrică îți asigură o mai bună igienă orală, atunci vei reduce costurile generate de vizitele dese la medicul stomatolog.

 Cât de mult îți place

Până la urmă, cea mai bună periuță de dinți pentru tine va fi cea pe care o folosești cu cea mai mare plăcere și deci, minim 2 minute recomandate pentru fiecare folosire. Unora nu le place senzația de vibrația periuței de dinți, altora li se va părea mai ușor să curețe suprafața dinților folosind o periuță de dinți electrică, în special în cazul celor care suferă de artrite și au o mobilitate mai redusă. Anumite periuțe electrice au încorporate un cronometru pentru a te ajuta să îți periezi dinții suficient de mult timp încât periajul să fie și eficient.

 Eficacitatea

Numeroase studii științifice s-au axat pe eficacitatea mai sporită a periuței de dinți electrice în îndepărtarea plăcii bacteriene și în prevenirea sau tratarea afecțiunilor gingivale. Rezumatul descoperirilor făcute în cadrul a mai mult de 30 de astfel de studii arată că nu există o diferență de eficacitate între periuța clasică și cea electrică, însă se pare că o periuță de dinți electrică cu peri rotunzi rotativi este mai eficientă decât una clasică.

 Periuța de dinți electrică

Periajul dentar efectuat cu ajutorul unei periuțe electrice te ajută să cureți eficient dinții și gingiile, astfel încât să ai un zâmbet sănătos. Cum există multe modele, cu diferite funcționalități, alegerea poate fi una dificilă.

Înainte să treci de la periuța clasică la cea electrică sau înainte să înlocuiești periuța electrică veche, este important să știi câteva lucruri despre aceste modele. Periuțele de dinți electrice nu curăță numai dinții, ci și gingiile, obrajii și limba.

Studiile au arătat că modelele care se rotesc la 360 de grade au mai multă eficiență, pentru că oferă o curățare mai bună a cavității bucale, ceea ce înseamnă că scade riscul apariției cariilor.

Periuță de dinți cu cronometru

Ca să te asiguri că acorzi timpul necesar unui periaj corect, există periuțe de dinți care au cronometru. Medicii stomatologi recomandă ca periajul să dureze minimum două minute, ca să fie eficient. Unele modele te alertează după ce trec 30 de secunde de periaj, ca să nu insiști prea mult asupra unor dinți și prea puțin pentru alții.

Unele modele au indicator de presiune, ceea ce înseamnă că te vor avertiza în momentul în care periajul este prea apăsa și îți poate răni gingiile. De asemenea, acest senzor protejează și smalțul dinților.

Poți opta pentru periuțe de dinți electrice cu programe de periaj

Există periuțe electrice care au mai multe programe de periaj, adaptate nevoilor tale. Astfel, unele sunt concepute pentru dinți sensibili, în timp ce altele pot oferi  o curățare în profunzime. Există și periuțe cu vibrații sonice, foarte eficiente pentru îndepărtarea plăcii bacteriene.

Cu baterie sau cu acumulator?

Periuțele de dinți electrice pot fi cu baterie sau cu acumulator. Cele cu baterie necesită schimbarea acestora când se descarcă, în timp ce periuțele care au acumulator se încarcă, nu trebuie să cumperi baterii.

Dacă te temi de zgomotul pe care îl poate face periuța de dinți, află că există modele care au un nivel de zgomot redus.

Există modele destinate nu numai adulților, cât și pentru copii. Cele pentru copii sunt mai mici, au culori atractive și au peri moi, astfel încât să nu afecteze gingiile.

 Cât de eficientă este o periuță de dinți electrică?

Periajul manual corect poate oferi o curățare a dinților excelentă, dar cei mai mulți utilizatori ai unei periuțe de dinți clasice folosesc prea multă presiune și mișcări limitate. Avantajul evident al unei periuțe de dinți electrice este modul în care ușurează curățarea gurii, pentru că necesită mai puține mișcări.

Periuța de dinți clasică

Odată cu evoluțiile tot mai spectaculoase în chimia pastei de dinți, interesul pieței s-a mutat spre soluții noi în aria periuțelor de dinți. În aproximativ ultimele două decenii, firmele producătoare s-au axat pe optimizarea ergonomiei periuței. S-au căutat soluții tot mai variate, atât în ce privește materialele ce intră în compoziția periuței, cât și a unghiului de înclinație, elasticității și adaptabilității materialului pentru a obține o eficiență cât mai mare în timpul periajului dentar.

Apar în plus periuțe noi clasice. Ele sunt axate fie pe o nișă specială, fie comportă variante alternative inovatoare la modul tradițional de periaj. Iată o listă cu câteva idei interesante:

  1. SOLADEY. Periuța solară Soladey are avantajul că nu necesită pastă de dinți. Sub acțiunea luminii, dioxidul de titan din periuță eliberează electroni ce atacă ionii de hidrogen din placa dentară, spărgând-o. Ideea este cu atât mai interesantă cu cât chestionează primatul chimic al pastelor de dinți cu care ne-am obișnuit.
  2. DEWS. Această periuță cu greutate suplimentară în baza cozii este concepută pentru a ține capul de periaj departe de orice sursă de contaminare. Așezată în poziție verticală, ea rămâne în echilibru ca o păpușă rusească.
  3. OHSO. Gândită ca alternativă la periuțele de voiaj de pe piață, Ohso integrează pasta în coadă. De fiecare dată când aveți nevoie să o folosiți, tot ce trebuie să faceți este să eliberați o cantitate mică de pastă apăsând un buton.
  4. BRUSH & RINSE. Cu această periuță nu mai aveți nevoie de pahar pentru clătirea gurii. Spatele capului de periaj este conceput în așa fel încât redirecționează apa de la robinet, pentru o clătire ușoară.
  5. GIRO SPONGE. Conceptul presupune înlocuirea capului clasic cu un cap cu burete, pentru a reduce disconfortul din timpul periajului.

Oricare ar fi gusturile dumneavoastră, este bine să consultați medicul stomatolog înainte de a decide să folosiți concepte novatoare în igiena dentară.

Periuțe ecologice

Numărul de produse de unică folosință pentru igiena și îngrijirea dentară (și din mediul medical în general) este foarte mare. Înlocuirea tuturor produselor de plastic sau din materiale similare cu produse ecologice ar reprezenta o realizare remarcabilă. Producătorul german a anunțat că publicul țintă pentru periuța de carton nu se limitează la sistemele hoteliere și cabinetele stomatologice, ci produsul se va adresa inclusiv utilizatorilor individuali, pentru uzul zilnic, acasă. Dacă periuțele obișnuite trebuie schimbate la aproximativ 2 luni pentru rezultate optime și din motive de igienă, puteți acum încerca aceste periuțe de unică folosință; reciclabile în întregime, biodegradabile și ecologice, aceste periuțe vor avea cu siguranță o mulțime de admiratori.

O soluție simplă cu o implementare ieftină

Folosirea de materii prime naturale este acum tot mai populară. În plus, tehnologia bazată pe turnare în formă dezvoltată de producătorul german după modelul procesului de fabricare a creioanelor colorate, pare să fie deosebit de eficientă în ceea ce privește costurile.

Periuțele de dinți interdentare

Cu o importanță mult mai mare decât poate părea la prima vedere, periuța interdentară (sau interproximală) poate fi responsabilă pentru diminuarea sau anularea multor probleme stomatologice. Folosind astfel de periuțe, veți observa că spațiile de care sunt responsabile vor deveni mai curate. Efectele utilizării lor sunt de scurtă și de lungă durată. Iată-le pe cele mai importante:

  • Reducerea semnificativă a cariilor interdentare prin curățarea acestor suprafețe de resturi de mâncare, zaharuri și, implicit, prin reducerea acidității locale. Folosite în combinație cu ața dentară, sunt și mai eficiente.
  • Creșterea calității respirației și reducerea halenei, de multe ori cauzată de astfel de spații necurățate corespunzător.
  • Un mai bun control general asupra igienei cavității bucale și a locurilor greu de ajuns cu periuța clasică și chiar cu ața dentară.

În principiu, periuțele interdentare sunt recomandate persoanelor cu spații mari între dinți și persoanelor ce poartă proteze sau punți. Cu toate acestea, oferta este suficient de variată ca să puteți găsi periuța interdentară care să vi se potrivească.

Nu uitați! Recomandăm o igienizare profesională o dată la 6 luni, iar dacă vei considera că este acum timpul pentru aceasta, te invităm să te programezi aici la medicul dentist.

Programează-te acum o vizită de urgență la medicul dentist dacă:

  Simți dureri ale dinților;

Durerea dinților durează deja de o zi sau două;

Durerea este persistentă și insuportabilă;

Ai făcut febră, dacă ai dureri ale urechii, ale mandibulei sau când deschizi gura;

Ai dificultăți în a respira sau a înghiți;

Ți s-a umflat fața, obrazul sau ganglionii limfatici;

Ai avut o infecție la dinte înainte;

te simți stresat sau abătut din cauza unor probleme stomatologice;

Angajatorul tău are contract de parteneriat cu noi? Te rugăm să introduci mai sus adresa ta de email de serviciu pentru a accesa beneficiile.