Una din cele mai frumoase perioade din viață este perioada când ești însărcinată, dar poate fi și o provocare în ce privește problemele dentare. Puține lucruri le pot aduce femeilor aceeași bucurie ca privilegiul de a purta în pântec propriul copil, a-i da naștere și a-l crește cu multă iubire. Totuși, perioada sarcinii poate veni și cu multe greutăți de ordin fizic și psihic pentru mămică, asta și din prisma afecțiunilor de ordin stomatologic.

Odată cu sarcina, în corpul mamei se produc schimbări care pot fi copleșitoare. Multe dintre acestea îi pot afecta sănătatea dentară, iar tratamentele stomatologice în sarcină trebuie privite cu mai multă precauție, întrucât există printre acestea și unele care nu sunt recomandate sau chiar interzise în perioada sarcinii.

Pentru a te asigura că nu te vei confrunta cu probleme care îl vor afecta pe făt în timpul dezvoltării, este important să ții cont de recomandările medicului stomatolog și să știi la ce să te aștepți. Vom începe prin a discuta despre principalele probleme dentare cu care te-ai putea confrunta în sarcină.

Principalele probleme dentare în sarcină

Din cauza schimbărilor de ordin hormonal, a obiceiurilor dietetice, precum și a grețurilor sau alte considerente, pot apărea probleme dentare care necesită tratament cât mai rapid. Care sunt acestea?

Gingivita în sarcină

Pe fond hormonal, dar nu numai, femeile se pot confrunta cu o creștere a sensibilității gingiilor în sarcină. Asta duce la inflamarea acestora. Simptomele sunt ușor de depistat: gingiile își schimbă culoarea spre roșu, sunt mai inflamate și apare sângerarea la periaj.

Ce trebuie să facă o mămică în acest caz? În primul rând, este foarte important ca o viitoare mamă să aibă obiceiuri bune de igienă orală, încă de dinainte să rămână însărcinată. Asta înseamnă că va trebui să continue să se spele pe dinți de cel puțin două ori pe zi cu o pastă de dinți care conține fluor, să folosească ață dentară și apă de gură.

Dacă gingivita apare în sarcină, îi recomandăm viitoarei mămici să ceară ajutor de specialitate. Este important ca aceasta să se prezinte la medic înainte ca boala să se dezvolte și să evolueze în parodontoză.

Placa bacteriană în sarcină

Formarea plăcii bacteriene este o altă problemă cu care s-ar putea confrunta o femeie în sarcină. Știm că, atunci când este însărcinată, în corpul femei au loc schimbări, majoritatea fiind influențate de hormoni. Unul dintre hormonii a cărui producție crește în sarcină este progesteronul. Acesta poate avea efect și asupra sănătății orale. S-a observat că poate duce la un răspuns întârziat al organismului la placa bacteriană.

Ce se întâmplă apoi? Depunerea de placă bacteriană, tartru, poate duce la apariția cariilor și a durerilor dentare. De asemenea, tartrul poate cauza inflamarea gingiilor, gingivita, care se poate transforma în parodontoză.

Aceasta este o problemă care e mai frecventă, mai ales în primul trimestru al sarcinii. Care este recomandarea medicului? Viitoarea mămică trebuie să se prezinte la stomatolog cât mai rapid. Acesta îi va recomanda, cel mai probabil, un periaj profesional sau un detartraj, proceduri care nu sunt dăunătoare pentru făt.

Carii în sarcină

Deoarece tratamentul cariilor este mai complex, fiind adesea nevoie de radiografii, anestezie sau analgezice, recomandarea medicilor stomatologi este ca orice viitoare mămică să încerce să mențină o igienă strictă a dinților pentru a evita pe cât posibil apariția afecțiunilor dentare.

De multe ori însă, mămicile constată că în timpul sarcinii, incidența sau numărul de carii dentare crește. Care este motivul?

Unul din acestea poate fi reprezentat de poftele alimentare. În special în primul trimestru de sarcină, femeia gravidă va experimenta o poftă de dulce sau de alimente acide mai accentuată. Deși aceasta trebuie să își satisfacă poftele, este important să țină cont și de efectul pe care aceste alimente îl au asupra danturii.

Alimentele dulci care conțin zahăr sunt descompuse de bacterii formând un acid care distruge smalțul dinților. De asemenea, citricele sau murăturile sunt alimente acide care afectează smalțul dinților. După ce ai consumat astfel de alimente este recomandat să clătești zona cu apă și, eventual, să o periezi, dar doar după 30 de minute, altfel vei putea deteriora smalțul. Fructele și legumele sunt alimente care ajută la păstrarea unor dinți puternici, de aceea se recomandă consumul acestora de cel puțin două ori pe zi.

O altă cauză a apariției cariilor este legată de activitatea hormonală din timpul sarcinii. Aşa cum am amintit mai sus, din cauza hormonilor, placa bacteriană se poate depune ușor și, dacă nu este îndepărtată, aceasta va duce la apariția cariilor dentare.

Mămica mai trebuie să aibă în vedere şi deficitul de calciu cu care se poate confrunta. Multe substanțe nutritive vor fi redirecționate către făt cu prioritate, inclusiv calciul, iar viitorul bebe va avea nevoie de mult calciu pentru a-și forma corect sistemul osos. Din păcate, asta înseamnă că dinții femeii însărcinate vor deveni mai slabi. O soluție ar fi administrarea de suplimente de calciu, la recomandarea medicului stomatolog sau a medicului de familie.

Respirație neplăcută în sarcină

O altă modificare ce poate avea loc în timpul sarcinii se poate observa la nivelul sinusurilor. Cum influențează asta sănătatea orală?

Problemele sinusurilor pot duce la o respirație incorectă în timpul somnului. Dacă vei respira cu gura deschisă pe durata somnului, țesuturile cum ar fi gingiile, cerul gurii, limba etc, se vor usca, rezultând un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor. Pe lângă inflamarea gingiilor, viitoarea mamă s-ar putea confrunta acum cu o altă problemă stânjenitoare: respirația urât mirositoare.

Ce poate face în această situație? În primul rând, se recomandă o igienă dentară strictă, mai ales înainte de culcare. Astfel, îndepărtăm cât mai multe bacterii posibil și evităm dezvoltarea acestora. Apoi, folosirea unei ape de gură care să nu conțină alcool, s-ar putea dovedi foarte folositoare.

Vărsături în sarcină

Grețurile prezente preponderent în primul trimestru de sarcină, sunt un simptom deosebit de neplăcut pentru gravide. Pe lângă starea de greaţă și vărsături, gravida mai poate experimenta o anumită sensibilitate la pasta de dinți. Mai precis, aceasta poate să aibă stări de vomă, tocmai pentru că nu mai suportă mirosul sau gustul pastei de dinți. În acest caz, ea ar putea ajunge să neglijeze igiena orală, ceea ce ar duce la probleme mai grave.

Tratamente și proceduri stomatologice în sarcină

Care este perioada optimă pentru tratarea problemelor dentare în sarcină?

În primul rând, orice viitoare mămică trebuie să fie conștientă de importanța unei igiene orale foarte bune. Recomandarea dentiștilor este ca toate problemele legate de sănătatea orală să fie adresate și rezolvate, înainte de începerea sarcinii. Le recomandăm femeilor care intenționează să conceapă un copil, să se prezinte la medic pentru tratarea cariilor existente, pentru realizarea lucrărilor dentare, pentru implanturi sau extracții.

Bineînțeles, din cauza problemelor pe care le-am analizat mai sus, pot apărea urgențe medicale de natură stomatologică şi pe durata sarcinii. În acest caz, viitoarea mamă trebuie să ia legătura cu un medic stomatolog, să se prezinte la un consult și să găsească, împreună cu acesta, soluții care să nu îl afecteze pe făt.

Perioada optimă pentru rezolvarea problemelor dentare în sarcină este al doilea trimestru de sarcină. În primul trimestru au loc cele mai importante procese de dezvoltare a fătului, iar acesta este foarte sensibil la orice tratament analgezic sau anestezic pe care l-ar putea primi mămica. Pe de altă parte, în al treilea trimestru, deja burta este foarte mare şi nu este recomandat ca viitoarea mamă să stea mult timp întinsă pe spate pe un scaun într-un cabinet stomatologic.

Ce proceduri dentare se pot realiza în sarcină?

Orice femeie poate să vină la stomatolog dacă are urgențe de natură dentară și vom încercăm să găsim cea mai bună și sigură metodă de rezolvare. Totuși, problemele de natură estetică precum: albirea dinților, aplicarea aparatului dentar, coroane și implanturi dentare, trebuie adresate doar după ce copilul a fost născut.

Durerea de măsea în sarcină

Dacă gravida are carii netratate este foarte probabil sa ajungă să se confrunte cu durere de măsea sau dureri de dinți în general. Se ajunge astfel într-o situație destul de delicată, deoarece știm cu toții cât de insuportabile pot ajunge durerile de dinți. Totuși, din cauză că dorim să protejăm fătul, încercăm evitarea analgezicelor pe cât posibil. Care sunt metodele de tratament posibile?

Cu ce tratăm durerea de măsea în sarcină?

Calmarea durerii de dinți în sarcină trebuie să se facă numai și numai sub supravegherea medicului stomatolog și a medicului obstetrician. În niciun caz nu este recomandat ca mama să administreze calmante sau alt tratament după ureche. Substanțe comune precum ibuprofenul, aspirina sau codeina pot avea efecte grave ridicând riscul de hemoragie, respectiv de depreciere a respirației.

Dacă trebuie tratată o carie, medicul va apela la una din următoarele metode:

  • Fără calmante: tratament stomatologic local ce constă în tratarea zonei fără folosirea substanțelor calmante: aplicarea de pansament local, drenaj endodontic, incizarea abcesului.
  • Cu substanțe calmante: se poate administra lidocaină sau prilocaină. Medicul poate alege să administreze calmante cu risc redus de afectare a fătului.

Ce facem dacă apare o infecție de măsea în sarcină?

O infecție dentară nu este de dorit indiferent dacă ești însărcinată sau nu. O infecție înseamnă puroi, iar acesta este foarte periculos deoarece poate ajunge în sânge, răspândind astfel infecția.

În cazul în care o infecție s-a instalat la nivel dentar se recomandă administrarea de antibiotice. Gravidele pot lua antibiotic, dar numai și numai după ce au aprobarea medicului obstretician. Antibioticele care sunt permise sunt de regulă: amoxicilina, cefalexina, penicilina.

Radiografie dentară în sarcină

Radiografiile dentare în sarcină sunt o procedură care nu este indicată. Totuși în caz de urgențe aceasta este posibilă.

Când ar trebui evitată radiografia dentară în timpul sarcinii?

În primul trimestru de sarcină, fătul trece prin cele mai importante transformări, ceea ce înseamnă că aceasta este o perioadă foarte sensibilă. Orice intervenție de genul unei radiografii, fie ea și dentară, poate afecta buna dezvoltare a fătului. De aceea, radiografiile dentare sunt posibile doar din al doilea trimestru de sarcină.

Cum se realizează o radiografie dentară în sarcină?

Atunci când aceasta este absolut necesară, se poate efectua, dar trebuie luate măsuri stricte de precauție și de protecție, pentru a nu afecta fătul. Două zone vor primi o protecție specială: zona abdomenului și zona gâtului întrucât nu se vrea afectarea glandei tiroide responsabilă pentru producția de hormoni.

Anestezie dentară în sarcină

Atunci când se impune efectuarea unui tratament stomatologic dureros, se va apela la anestezie. Aceasta este posibilă, dar trebuie aleasă cu grijă. În plus, nu este recomandată în primele trei luni de sarcină.

Ce substanțe sunt sigure pentru anestezia dentară în timpul sarcinii?

Deși există multe tipuri de anestezie, nu toate sunt recomandate în sarcină. De exemplu, medicul dentist va evita să folosească anestezice pe bază de adrenalină pe o gravidă.

Există studii care au demonstrat că unele substanțe sunt sigure. Aşa este studiul publicat în “Journal of the American Association”, studiu care a arătat că lidocaina nu are efecte asupra fătului. De asemenea, xilina este o altă substanță acceptată pentru anestezierea gravidelor.

Detartraj în sarcină

Dintre toate tratamentele stomatologice din sarcină, detartrajul este poate singurul care este absolut sigur și total indicat. Chiar dacă este însărcinată, o femeie trebuie în continuare să se prezinte la cabinet pentru vizita de rutină, unde s-ar putea constata nevoia unui periaj profesional sau a unui detartraj.

Aşa cum am văzut mai sus, din cauza schimbărilor hormonale, placa bacteriană se instalează mai bine. Asta poate duce la gingivită, carii și complicații nedorite cum ar fi parodontoza sau infecțiile dentare.

Pentru a preveni aceste probleme, viitoarea mămică trebuie să vină pentru un detartraj la cabinet. Aceasta este o procedură sigură care nu afectează fătul în niciun fel, deoarece nu este invazivă, nu doare și nu implică folosirea de substanțe periculoase.

Vărsături în sarcină și sănătatea dentară

Vărsăturile în sarcină sunt deosebit de neplăcute, specifice mai ales primului trimestru de sarcină. Din nefericire, unele gravide dezvoltă o sensibilitate la pasta de dinți, ajungând să evite folosirea acesteia deoarece gustul sau mirosul îi provoacă vomă.

Ce se poate face? Este foarte important ca viitoarea mama să nu renunțe la o igienă orală strictă pentru a nu dezvolta probleme dentare. Într-o astfel de situație, ea se poate adresa medicului stomatolog. Acesta îi poate sugera o pastă de dinți cu alt gust sau miros. Uneori, i se va recomanda folosirea bicarbonatului de sodiu pentru o perioadă.

În cazul în care sensibilitatea la pastă de dinți nu dispare, gravida va trebui să continue să folosească regulat ața dentară în combinație cu apă de gură sau, dacă nu este posibil, apă normală. Folosirea pastei de dinți cu fluor trebuie reluată cât mai curând posibil. Este important să nu se încerce perierea dinților înainte de calmarea stomacului, altfel s-ar produce un nou episod de vomă, ceea ce nu este deloc de dorit.

Deși sarcina poate fi o perioadă minunată, aceasta vine și cu multe provocări pentru mămică. Deoarece aceasta trebuie să se îngrijească de multe lucruri în timp ce se pregătește pentru noul rol, problemele dentare trebuie evitate cât mai mult cu putință. De aceea se recomandă rezolvarea lor înainte de sarcină. În timpul sarcinii, orice problemă dentară ce impune necesitatea unui tratament, trebuie adresată neapărat medicului stomatolog. Dacă ești însărcinată și ai o urgenţă medicală, te îndemnăm cu drag să îți faci o programare, iar noi vom fi mai mult decât bucuroși să te ajutăm.